Marti, dupa Craciun, de Radu Muntean
In ultimii cativa ani asistam la o explozie de talente cinematografice romanesti. Dupa filme de Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, am vizionat acum filmul Marti, dupa Craciun de Radu Muntean, film distins cu « Un certain Regard » la festivalul din Cannes (2010) si salutat cu elogii in Le Monde, Los Angeles Times, Libération.
In ultimii cativa ani asistam la o explozie de talente cinematografice romanesti. Dupa filme de Cristian Mungiu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu, am vizionat acum filmul Marti, dupa Craciun de Radu Muntean, film distins cu « Un certain Regard » la festivalul din Cannes (2010) si salutat cu elogii in Le Monde, Los Angeles Times, Libération.
Filmul prezinta o situatie banala : Paul si Adriana au o viata conjugala linistita, perfect rodata. Duc o existenta prospera, ea e judecatoare, el se ocupa de ceva afaceri in imobiliare, au aceleasi valori si aceeasi viziune despre lume, relatia lor se bazeaza pe respect si tandrete. Existenta cotidiana, cumparaturile, intalniri cu prieteni, vacanta de schi in Austria, sunt programate in cele mai mici amanunte pentru ca totul sa functioneze fara frecusuri. Mara, copilul lor unic, fetita dragalasa, este in centrul atentiei parintilor. Dar survine ceva, nimic prea neobisnuit: Paul se indragosteste de Raluca.
Viata de familie se desfasoara mai departe, firesc, de-dramatizat, doar gandurile trepideaza in substrat. Secventele se deruleaza domol, parca lenes, parca in imagini macro, unde privirea plonjeaza in miezul lucrurilor.
Paul si Raluca sunt in pat, dupa consumarea actului de dragoste, plini de tandrete, satietate, fiinta fiecaruia este patrunsa de bucuria de a-l simti pe celalalt, de iubire dincolo de dorinta. E prima scena din film, de vreo 15 minute, situatia e naturala si emotionanta, suntem martorii unei mari iubiri.
Paul o conduce pe Mara la lectia de pian. Vedem degetele fetitei atingand clapele, fetisoara ei dulce, profesoara care fredoneaza melodia. In spate e o masa informa, intunecata, e Paul care asteapta sa se termine lectia. Ghicim tumultul din capul lui, zbuciumul la ideea ca acest univers perfect se va sparge in cioburi care vor rani pe toti cei implicati. E o enormitate sa distrugi armonia si pacea din viata acestui copil. Aparent, se aplica metoda de ciné-vérité, se documenteaza ce se petrece, dar numai aparent. E o filmare subtila, savant manipulatoare.
Adriana e culcata pe canapea, Paul ii maseaza picioarele. Adriana geme de placere, de relaxare, “Sa-ti dea Dumnezeu sanatate!”, spune ea. Alta scena de intimitate conjugala : Paul in baie, gol, Adriana, imbracata, ii tunde parul. In scena in care Paul marturiseste ca s-a indragostit si nu mai poate continua viata de familie, Adriana reactioneaza in felul in care toate femeile, cu sau fara scoala, reactioneaza. Surpriza, furie, dispret, disperare, devine vulgara, agresiva. Il loveste pe Paul care o domina dupa o scurta lupta. Sunt intr-o pozitie de invingator - invins sau pozitia actului sexual, cand pentru amandoi devine clar ca intre ei nu (mai) e loc pentru erotica. Ca spectatoare am simtit acest lucru, rationalizarea a urmat abia mai tarziu. Radu Muntean e un mare maestru.
Va descriu ultima imagine, oricum filmul trebuie vazut, nu poate fi redat prin cuvinte.
E seara de Craciun la parintii lui Paul, care nu banuiesc ce s-a intamplat. Vin colindatorii. Vedem in antreu pe tatal lui Paul si pe Adriana cum privesc pe Mara, invizibila, primind colindatorii. In dreapta, in salon, vedem umbra lui Paul care pune cadourile sub brad, surprizele pentru fetita. Minute intregi ascultam copiii cantand la usa, privim batranul si femeia, care se stie deja singura. Adriana scoate un pachet din poseta, il intinde in spate fara sa se intoarca, Paul apare prompt si preia cadoul. Nu schimba nicio privire, niciun cuvant. Cortina cade.
Am descoperit actori talentati, capabili de un joc discret, sobru, nuantat. Am fost tulburata de jocul actritei Mirela Oprisor, (in viata reala casatorita cu Mimi Branescu care joaca pe Paul), de veracitatea expresiei, de cum ramane dura si coplesita de durere in acelasi timp. Am descoperit un cineast al intimitatii, al gestului discret, infinitezimal, un artist tanar foarte talentat. Ar mai fi atatea de spus : despre limbaj, (subtitrurile in franceza si germana erau sub orice critica), despre umor. Sper sa aveti ocazia sa vedeti filmul. Getta
Viata de familie se desfasoara mai departe, firesc, de-dramatizat, doar gandurile trepideaza in substrat. Secventele se deruleaza domol, parca lenes, parca in imagini macro, unde privirea plonjeaza in miezul lucrurilor.
Paul si Raluca sunt in pat, dupa consumarea actului de dragoste, plini de tandrete, satietate, fiinta fiecaruia este patrunsa de bucuria de a-l simti pe celalalt, de iubire dincolo de dorinta. E prima scena din film, de vreo 15 minute, situatia e naturala si emotionanta, suntem martorii unei mari iubiri.
Paul o conduce pe Mara la lectia de pian. Vedem degetele fetitei atingand clapele, fetisoara ei dulce, profesoara care fredoneaza melodia. In spate e o masa informa, intunecata, e Paul care asteapta sa se termine lectia. Ghicim tumultul din capul lui, zbuciumul la ideea ca acest univers perfect se va sparge in cioburi care vor rani pe toti cei implicati. E o enormitate sa distrugi armonia si pacea din viata acestui copil. Aparent, se aplica metoda de ciné-vérité, se documenteaza ce se petrece, dar numai aparent. E o filmare subtila, savant manipulatoare.
Adriana e culcata pe canapea, Paul ii maseaza picioarele. Adriana geme de placere, de relaxare, “Sa-ti dea Dumnezeu sanatate!”, spune ea. Alta scena de intimitate conjugala : Paul in baie, gol, Adriana, imbracata, ii tunde parul. In scena in care Paul marturiseste ca s-a indragostit si nu mai poate continua viata de familie, Adriana reactioneaza in felul in care toate femeile, cu sau fara scoala, reactioneaza. Surpriza, furie, dispret, disperare, devine vulgara, agresiva. Il loveste pe Paul care o domina dupa o scurta lupta. Sunt intr-o pozitie de invingator - invins sau pozitia actului sexual, cand pentru amandoi devine clar ca intre ei nu (mai) e loc pentru erotica. Ca spectatoare am simtit acest lucru, rationalizarea a urmat abia mai tarziu. Radu Muntean e un mare maestru.
Va descriu ultima imagine, oricum filmul trebuie vazut, nu poate fi redat prin cuvinte.
E seara de Craciun la parintii lui Paul, care nu banuiesc ce s-a intamplat. Vin colindatorii. Vedem in antreu pe tatal lui Paul si pe Adriana cum privesc pe Mara, invizibila, primind colindatorii. In dreapta, in salon, vedem umbra lui Paul care pune cadourile sub brad, surprizele pentru fetita. Minute intregi ascultam copiii cantand la usa, privim batranul si femeia, care se stie deja singura. Adriana scoate un pachet din poseta, il intinde in spate fara sa se intoarca, Paul apare prompt si preia cadoul. Nu schimba nicio privire, niciun cuvant. Cortina cade.
Am descoperit actori talentati, capabili de un joc discret, sobru, nuantat. Am fost tulburata de jocul actritei Mirela Oprisor, (in viata reala casatorita cu Mimi Branescu care joaca pe Paul), de veracitatea expresiei, de cum ramane dura si coplesita de durere in acelasi timp. Am descoperit un cineast al intimitatii, al gestului discret, infinitezimal, un artist tanar foarte talentat. Ar mai fi atatea de spus : despre limbaj, (subtitrurile in franceza si germana erau sub orice critica), despre umor. Sper sa aveti ocazia sa vedeti filmul. Getta