MOSHE
Julia Henriette Kakucs
Julia Henriette Kakucs
Avand in vedere cele doua eseuri ale lui Sigmund Freud, care fac o analiza profunda a lui Moise ajung la concluzia ca eu nu-mi pot numi aceasta mica colectie de ganduri si impresii nici “Moise Egipteanul” si nici “Moise al lui Michelangelo”. Aceste titluri sunt pregnate de personalitatea acestui psihanalist remarcabil si as aluneca nolens volens sub influenta subconstientului meu in urmele asezate de lectura lor.
Eu voi scrie despre intalnirea mea cu Moshe in aceasta biserica veche din inima Romei, S. Pietro in Vincoli. Freud nu a fost incantat de loc de treptele ce urcau din Via Cavour spre piata micuta in care se ridica acest edificiu reconstruit in secolul 5 la porunca imparatesei Eudoxia.
Mie mi-au placut aceste scari romantice, acoperite de frunzele multicolore ale unui inceput de toamna timpurie si calda. Sus, la capatul lor, sub bolta care duce pe platoul din fata ei, se asezase un acordeonist. Canta cantecele ce rasuna in Montmartre. Cantzonetele italiene ar fi necesitat o ghitara. Intrand prin portalul redeschis dupa pauza de pranz m-am gasit intr-o sala cu o lumina obscura. Eram cuprinsa de o emotie deosebita. Cunosteam acest grup statuar din literatura care ne sta tuturor la dispozitie si stiam ce dezamagit a fost Michelangelo cand acest mormant micsorat al Papei Julius al II-lea nu a mai fost ridicat in Vatican. Frustratia unui mare sculptor…
Eu voi scrie despre intalnirea mea cu Moshe in aceasta biserica veche din inima Romei, S. Pietro in Vincoli. Freud nu a fost incantat de loc de treptele ce urcau din Via Cavour spre piata micuta in care se ridica acest edificiu reconstruit in secolul 5 la porunca imparatesei Eudoxia.
Mie mi-au placut aceste scari romantice, acoperite de frunzele multicolore ale unui inceput de toamna timpurie si calda. Sus, la capatul lor, sub bolta care duce pe platoul din fata ei, se asezase un acordeonist. Canta cantecele ce rasuna in Montmartre. Cantzonetele italiene ar fi necesitat o ghitara. Intrand prin portalul redeschis dupa pauza de pranz m-am gasit intr-o sala cu o lumina obscura. Eram cuprinsa de o emotie deosebita. Cunosteam acest grup statuar din literatura care ne sta tuturor la dispozitie si stiam ce dezamagit a fost Michelangelo cand acest mormant micsorat al Papei Julius al II-lea nu a mai fost ridicat in Vatican. Frustratia unui mare sculptor…
Aveam o multime de informatii, fara insa sa citesc interpretarea psihanalitica a lui Freud. Eseurile le-am citit dupa ce m-am reintors de la Roma, la recomandarea unui prieten.
Freud isi incepe randurile cu marturisirea ca nefiind cunoscator de arta, necunoscand tehnicile folosite de sculptori, s-a lasat patruns de impresiile produse de aceasta capodopera. Asa am procedat si eu… si sunt convinsa ca si toti acei vizitatori care se gasesc deodata, la capatul salii, in nisa din dreapta, fata in fata cu Moshe. Te copleseste.
Moise este asezat in centrul unui grup statuar din marmora alba. La stanga si la dreapta lui este flancat de doua statui realizate si ele de “divinul Michelangelo”: Rachel si Lea… Si totusi… nu le vezi… El, acest barbat in plina putere, care in mana dreapta tine tablele cu legile noastre si care se joaca ganditor cu barba ce i se revarsa pe piept, iti absoarbe toata atentia. Capul, usor intors spre stanga… Privirile unui vizionar constient de importanta textului asternut. Se spune ca sculptorul in varsta de 60 de ani si-a mai privit o data cu ochi critici opera. Moise privea pana atunci drept inainte, cu capul usor plecat spre vizitatori. Ambele picioare se odihneau unul langa altul. In numai doua zile, Michelangelo a reusit sa-i schimbe pozitia capului intorcandu-l spre stanga. Nici statica picioarelor nu l-a multumit, pozitionand tot atunci si piciorul stang in pozitia aflata astazi. Se vorbea de o minune.
In ochii si sufletul meu Moise ramane un vizionar plin de energie si raspundere pentru poporul ales. Ales de el (in concordanta cu interpretarea din eseul “Moise Egipteanul”) sau ales de Cel de Sus.
Unii considera ca a fost redat momentul plin de tensiune dinaintea rabufnirii manioase, dinaintea spargerii tablelor scrise. Eu nu am simtit ca stau in fata unei energii distructive.
Este linistea tensionata, toate fibrele corpului sunt in asteptare… dar ramane asezat. Acest Moise nu se va scula din afect, ci doar atunci cand va sosi timpul.
Tace… si in aceasta tacere se ascund toate gandurile lui. O anecdota povesteste ca insasi Michelangelo a fost atat de impresionat de perfectiunea lui Moise, incat oprindu-se in fata lui i-a adresat cuvantul. “Vorbeste!” l-a apostrofat maestrul suparat ca nu primeste nici un raspuns, lovindu-l pe genunchi in acelasi timp cu dalta ce o avea in mana. Urma se vede si astazi.
Moise tace… Taci si tu, patruns de acea forta invizibila care te cuprinde privindu-l.
Viziunea lui am luat-o insa cu mine…
Freud isi incepe randurile cu marturisirea ca nefiind cunoscator de arta, necunoscand tehnicile folosite de sculptori, s-a lasat patruns de impresiile produse de aceasta capodopera. Asa am procedat si eu… si sunt convinsa ca si toti acei vizitatori care se gasesc deodata, la capatul salii, in nisa din dreapta, fata in fata cu Moshe. Te copleseste.
Moise este asezat in centrul unui grup statuar din marmora alba. La stanga si la dreapta lui este flancat de doua statui realizate si ele de “divinul Michelangelo”: Rachel si Lea… Si totusi… nu le vezi… El, acest barbat in plina putere, care in mana dreapta tine tablele cu legile noastre si care se joaca ganditor cu barba ce i se revarsa pe piept, iti absoarbe toata atentia. Capul, usor intors spre stanga… Privirile unui vizionar constient de importanta textului asternut. Se spune ca sculptorul in varsta de 60 de ani si-a mai privit o data cu ochi critici opera. Moise privea pana atunci drept inainte, cu capul usor plecat spre vizitatori. Ambele picioare se odihneau unul langa altul. In numai doua zile, Michelangelo a reusit sa-i schimbe pozitia capului intorcandu-l spre stanga. Nici statica picioarelor nu l-a multumit, pozitionand tot atunci si piciorul stang in pozitia aflata astazi. Se vorbea de o minune.
In ochii si sufletul meu Moise ramane un vizionar plin de energie si raspundere pentru poporul ales. Ales de el (in concordanta cu interpretarea din eseul “Moise Egipteanul”) sau ales de Cel de Sus.
Unii considera ca a fost redat momentul plin de tensiune dinaintea rabufnirii manioase, dinaintea spargerii tablelor scrise. Eu nu am simtit ca stau in fata unei energii distructive.
Este linistea tensionata, toate fibrele corpului sunt in asteptare… dar ramane asezat. Acest Moise nu se va scula din afect, ci doar atunci cand va sosi timpul.
Tace… si in aceasta tacere se ascund toate gandurile lui. O anecdota povesteste ca insasi Michelangelo a fost atat de impresionat de perfectiunea lui Moise, incat oprindu-se in fata lui i-a adresat cuvantul. “Vorbeste!” l-a apostrofat maestrul suparat ca nu primeste nici un raspuns, lovindu-l pe genunchi in acelasi timp cu dalta ce o avea in mana. Urma se vede si astazi.
Moise tace… Taci si tu, patruns de acea forta invizibila care te cuprinde privindu-l.
Viziunea lui am luat-o insa cu mine…