TIMISOARA MEA - INSTANTANEE
de Julia Henriette Kakucs
de Julia Henriette Kakucs
Se spune ca toamna infrumuseteaza Timisoara. Dupa o vara uscata si fierbinte copacii îsi imprumuta culorile curcubeului. Ceasuri intregi poti rataci prin parcurile aflate de-a lungul raului. Incepandu-ti plimbarea in Josefin te poti sustrage astfel zgomotului si prafului strazii pana in Fabric. Noptile sunt calde. Ma infioreaza si acuma amintirea imbratisarilor nevinovate din raiul viselor, in care doar soptitul vantului iti destainuia sentimentele. Era varsta cautarilor… era varsta la care ne gasisem, noi o mana de tineri care ne-am “botezat” BJT... behoved zsido tarsosag (spunea plin de patos Pety Nadai)… Ideea se nascuse … si noi cu ea.
ddd
Gradina noastra de pe strada Frobel imi daruia in toamna fructele preferate. Crengile nucului batran imi bateau la fereastra si trebuia doar sa-mi intind mana pentru a culege micile minuni umede, ocrotite de o coaja verde si zemoasa. Maroniul degetelor ramanea dovada de nesters a momentelor unei placeri ascunse, caci vecinul “de jos” nu-mi permitea sa le degustez inainte de a fi impartite. Ocrotita de umbra frunzisului des statusem ore in sir sa desenez ca si copil. Pe vremea BJT-ului imi mutasem “atelierul” pe terasa. Tatal meu imi pusese sub nuc o masa de ping-pong. Pety, Pedro si Kati Wiesel treceau in unele zile lungi de vara sau in lumina aurie a lunii octombrie sa mai joace cu mine o partida de tenis de masa. Fotografiile mai exista pe undeva, dar constat cu bucurie ca si ceea ce se pierde pe hartie ne ramane de multe ori in inima.
ddd
Vraja cea mare era insa raspandita de parul urias ascuns in coltul cel mai indepartat al gradinii. Departe, sus, conturandu-se pe un cer de un albastru intens se profilau perele zemoase si aromate. Plina de dorinta de a le simti zdobindu-se de cerul gurii ma uitam cu jind la ele. Micuta, neinsemnata asemeni drumetului ce se trezeste deodata la picioarele unei catedrale, ma simteam la poalele lui una cu furnicile preocupate sa-si continue drumul la radacina acestui templu. N-am inteles niciodata de ce nu incearca sa ocoleasca obstacolele aparute in calea lor… Poate sa fi fost aceasta una din temele dezbatute cu Agi Thiry pe banca din gradina. Ne puneam intrebari filozofice, existentialiste… apoi mergeam sa vedem Bega. Pe malul canalului erau cluburile sportive. Acolo jucam volei cu Dusita, acolo se antrena si Geo Neumann, sotul ei. Mergeam la schii impreuna la Muntele Mic sau la Semenic. Robi Kohn, Geo Neumann si cu mine eram pe partie de multe ori cu tatii nostri care erau si ei prieteni.
ddd
Amintirile se insira ca si un sir de perle pretioase pe firul timpului. Yom Kipur. Ne vad pornind spre sinagoga de pe strada noastra, sinagoga ortodoxa din Josefin… Urc treptele urmandu-mi mama in pasajul de sus rezervat femeilor si imi turtesc, abia ajunsa acolo, nasul de gratiile de lemn ale paravanului care ne fereste de privirile barbatilor. Femeile vorbesc si rad in jurul meu. Din cand in cand spun o rugaciune. Au sosit si mamele prietenilor mei, Lici tanti (mama lui Misu Schwartz), Ila neni(mama lui Tomi Stern), Bori neni (mama lui Jorji Neumann). Matusa lui Pety este si ea acolo. Bunica mea (Friedmann neni) aude si stie tot… Acasa imi va servi toate comentariile ei, iar eu o voi asculta zambind. Imi place sa ma uit la capul lor acoperit cu o palarie cocheta, sau doar cu o bastistuta in mod simbolic. Sunt vesele, vocile lor se aud neintrerupt in timp ce de la parter se ridica spre noi murmurul vocilor adance ale barbatilor.
Ies in curte. Acolo ne intalnim cu totii, noi, cei din cartier. Tinem in mana o gutuie cu cuisoare. Ne simtim bine. Arunc o privire prin usa salii principale. Bunicul meu se misca in ritmul unei rugaciuni. Se gandeste oare la Viena? La orasul lui? Este oare posibil ca Timisoara, “mica Viena”, orasul in care dupa parerea vechilor timisoreni se amesteca charmul Budapestei cu chic-ul Vienei, sa-l fi facut fericit?
Cred ca da. Si eu am fost un copil fericit in Timisoara.
Ies in curte. Acolo ne intalnim cu totii, noi, cei din cartier. Tinem in mana o gutuie cu cuisoare. Ne simtim bine. Arunc o privire prin usa salii principale. Bunicul meu se misca in ritmul unei rugaciuni. Se gandeste oare la Viena? La orasul lui? Este oare posibil ca Timisoara, “mica Viena”, orasul in care dupa parerea vechilor timisoreni se amesteca charmul Budapestei cu chic-ul Vienei, sa-l fi facut fericit?
Cred ca da. Si eu am fost un copil fericit in Timisoara.
ddd
Timisoara inseamna pentru mine - pe langa strada mea, in care casa Csermak era deosebita nu doar pentru ca Misuka locuia acolo, ci si pentru ca Strohschneider facea deasupra intrarii ei echilibristica la mare inaltime - imaginea prietenilor mei, a amintirilor ce ma leaga de ei. Duminicile in care soseau Andrei si Vera Czeisler la mine cu bicicletele pentru a face o plimbare pe malul Begheului erau deosebite. Ni se alatura deseori si Odette Fischer. Eram o mica trupa vesela, un quartett in care nu era nici un ton fals. Iata la ce n-am renuntat atunci cand Tomi Stern a vrut sa ne invete pe Agi si pe mine sa jucam Bridge. Gyuri si Juli (nasc. Bleier) Eckstein, erau deja pe atunci jucatori de Bridge extraordinari. Excursia in muntii Retezat a adaugat albumului meu o nota aparte. In cinci, Agi Thiry, Pety Nadai, Peterke Holländer, Robi Kohn si cu mine am avut o saptamana de neuitat in care eforturile depuse au fost rasplatite de o urda ciobaneasca, de rasetele noastre si de prietenia solida care ne leaga si astazi.
ddd
Colegi de clasa ca si Marta Goldner, cu care am fost impreuna incepand de la gradinita, Gyuri Kuhn sosind abia in clasa a treia in banca (si in barca!) mea, apartin practic din totdeauna de viata mea. Intalnindu-ne cu toti cei care au facut parte din acel BJT al anilor 1966-69, deci la o varsta in care te uiti in ochii celuilalt cu mare incredere si afectiune, s-a nascut un cerc de prieteni care cu timpul s-a largit, s-a imbogatit, a devenit matur.
Astazi, in deplinatatea facultatilor mele mintale, ajunsa la o varsta in care pretuiesc tot mai mult timpul care mi se daruieste, ma declar fericita de a va avea pe voi toti ( si pe cei din Fabric, din Cetate si din Lahovàry) in jurul meu. Intalnirea mea cu voi, in cadrul BJT-ului, mi-a largit orizontul permitandu-mi sa-mi cunosc si din acest punct de vedere intreg orasul, acea Timisoara care mi-a fost draga si despre care am vrut sa va povestesc aici.
Astazi, in deplinatatea facultatilor mele mintale, ajunsa la o varsta in care pretuiesc tot mai mult timpul care mi se daruieste, ma declar fericita de a va avea pe voi toti ( si pe cei din Fabric, din Cetate si din Lahovàry) in jurul meu. Intalnirea mea cu voi, in cadrul BJT-ului, mi-a largit orizontul permitandu-mi sa-mi cunosc si din acest punct de vedere intreg orasul, acea Timisoara care mi-a fost draga si despre care am vrut sa va povestesc aici.
ddd
Julia, Vera Czeisler, Odette Fischer