Liceele izraelite din Timisoara
- Un exercitiu de recuperare a tecutului -
de Tibi Schatteles
- Un exercitiu de recuperare a tecutului -
de Tibi Schatteles
Suntem inca in numar considerabil, baruch ha-shem, care ne amintim cu placere si dragoste de anii frumosi petrecuti in una sau alta din scolile mentionate in titlu. Si inca destul de frecvent nostalgia se materializeaza in reuniunile pe care le organizam cu ocazia aniversarii anilor de absolvire, ultimele, mai frecvent, b'artzenu. Si sper sa mai avem parte de placerea unor asemenea intruniri. Dar dincolo de placerea intalnirilor mai avem si o obligatie pe care trebuie s-o indeplinim: recuperarea documentara a trecutului stiind ca scripta manent - asa cum am invatat la liceu de la dl. Dr. Iosif Marcus ca si de la Hauben Fritz aus Czernovitz.
Cititorul acestor randuri nu trebuie sa se sperie ca-l voi trata cu o disertatie despre istoria scolilor noastre. Ceea ce urmeaza e mai degraba o invitatie de participare: hai s-o facem cu totii si impreuna! Initiativa este de fapt a unui alt alumnus al LI (nu mai stiu ce numar a purtat pe maneca sub aceste litere) care probabil nu stia ce consecinte va avea o scrisoare pe care a trimis-o recent prietenei noastre Getta Neumann-Herzfeld. Dr Gerö György, sau mai simplu Gerö Gyuri, a atasat scrisorii mentionate fotocopia unui articol din Uj Kelet, "seria noua", izraeliana, scrisa si publicata in 1964 de Ernest (Ernö) Kaufteil, fost profesor in liceele noastre. Articolul contine un scurt istoric al scolilor, ocazia fiind oferita de aniversarea a 45 de ani de la intemeierea primului Liceu evreiesc din Timisoara si mai contine si o reproducere a "tabloului" ultimilor bacalaureati, cei din anul scolar 1947-1948. Nu avem pana astazi nimic mai complet, desi din numeroasele documente si publicatii cat si, mai ales!, memoriile noastre, am putea reconstitui istoria care poate sa se dovedeasca a fi mai mult decat un simplu ritual nostalgic.
Cei care mai citesc ungureste vor putea gasi alte cateva articole similare in acelasi Uj Kelet, publicate cu ocazia diverselor aniversari. Astfel, tot Ernest Kaufteil a semnat un articol in aceasta revista cu ocazia celei de a 35-a aniversari (A temesvári Zsidó Lyceum 35 éves évfordulója, 5 august 1955), iar Dr Arthur Weisz, odinioara un distins demnitar al comunitatii din Timisoara, si-a adus aminte in acelasi fel de a 40-a aniversare a scolii (A temesvári Zsidó Lyceum negyven éves jubileumára, 7 august 1958). Date fiind conditiile epocii care a inceput cu desfiintarea acestor scoli in 1949, mult mai mult nu s-a putut face. Dar détente-ul politic din anii '80 a facut posibila o timida incercare de istoriografie jurnalistica chiar si in Romania. Astfel in Nr.566 din 15 decembrie 1981 Revista Cultului Mozaic din Bucuresti a publicat un articol despre "LICEELE ISRAELITE DIN TIMISOARA" semnat de William Ziegenlaub. Si cititorul va ierta autorului articolului mentionat unele consideratii politice dictate de imperativele vremii. Mai trist este insa faptul ca nu s-a putut face mai mult decat publicarea unor articole relativ scurte ca cele mentionate sau ca cele care vor mai fi citate in cele ce urmeaza.
Aceasta scrisoare a mea are scopul de a propune cititorilor website-ului nostru o actiune colectiva de recuperare a istoriei. La inceput, un scurt rezumat al articolelor citate, completate de mine cu unele date, este menit sa ofere un punct de plecare. Cu alte cuvinte, fiecare fapt doar mentionat aici, va trebuie sa fie luat de cititor ca un stimul la ceva ascuns in propria sa memorie de unde va trebui sa-l scoata la iveala si sa-l comunice. Datele astfel adunate vor oferi o imagine mai completa a trecutului - si a invataturilor sale! Sper ca vom reusi.
Deci, in cele ce urmeaza vreau sa dau un scurt rezumat al articolelor mentionate pentru cei care nu au acces la revistele in care au aparut si care, fiind de generatie mai recenta, ar putea avea si dificultati cu limba maghiara. Si apoi, aproape nici unul din cititorii acestui rezumat, nu a fost inca pe aceasta lume cand in 1919 scolile noastre au fost infiintate. Aceasta a fost aproximativ un an dupa ce Temesvár a devenit Timisoara. In noua oranduire, discriminarile contra romŕnilor au fost desigur abolite, dar aceasta nu a înseamnat ca "discriminarile" ca atare au disparut. Evreii din orasul nostru au avut probabil un oarecare avantaj fata de altii (vezi mai jos) pentru ca si-au putut infiinta propriile scoli secundare carora li s-a dat "dreptul de publicitate" deoarece limba de predare adoptata a fost romana. Aceasta nu a însemnat o renuntare la identitate, pentru ca limba ebraica, la fel ca si religia si istoria evreilor au facut parte din programa analitica. In aceasta privinta am avut mai mult noroc decat alte minoritati care nu-si puteau studia istoria la scolile lor. La noi, toate acestea au fost incluse in studiul religiei si chiar manualul oficial acceptat, Derech Israel (autor: Smotrici?), a continut detalii istorice. Mai mult, deja in timpul razboiului, rabinul Dr. Neumann, care a predat religie, si-a permis predarea unui curs mai amplu bazat pe tratatul Graetz-Szabolcsi.
Si astfel liceele izraelite si-au inceput activitatea la 4 noiembrie 1919. La inceput cele opt clase ale Liceului Teoretic Izraelit au fost "co-educationale", dar nu peste mult a fost creat un liceu de fete separat. Afara de aceste doua scoli a mai existat, din aceeasi data, si un "comert superior", adica cele patru clase superioare de liceu comercial. Mai toti ne aducem aminte de profesorul de franceza Dr. Viktor Deznai (Viki bácsi), dar poate putini stiu ca el a fost si primul director al liceelor. Inainte de primul razboi mondial el a fost profesor de franceza la Realgimnázium, unul dintre elevii lui fiind tatal meu. La ora actuala memoria lui este expropriata de unii care nu au nici o calificare pentru asta. Vreau sa ma abtin de la polemici, dar va rog sa contribuiti cu amintirile voastre la exercitiul pe care l-am propus. - Dr. Deznai a fost inlocuit in postul de director in anul scolar 1924/25, dar a ramas profesor de franceza pana in primii ani de dupa razboi. A urmat ca director Dr. Iosif Marcus, profesor de latina, unul din profesorii nostri de seama care au provenit din Cernauti. (Acest oras din Bucovina va mai fi amintit in cele ce urmeaza in legatura cu unii dintre cei mai buni profesori ai nostri care au provenit de acolo.)
Liceul de fete a avut ca prim director pe Dr. Feodora Weiss, iar din 1927 pe Johanna Winkler, si mai tarziu pe profesoara de matematica Sidonia Herz (Sidi néni). Liceul Comercial a avut ca director in mai toata perioada existentei sale pe dl. Izidor Marton. Va rog sa completati cu date si amintiri tot ce stiti despre cei mentionati ca si depre ceilalti profesori ai nostri. Eu am inceput sa compun un "catalog" al tuturor dascalilor mei care va fi destinat sa apara pe website-ul nostru. Dar nu inainte de a fi fost completat de voi toti. Domnul profesor Frederic Frucht care semneaza poeziile sale ca Anavi Adam si pe care-l stim cu totii ca Pifta, va fi ultimul care va putea raspunde "prezent" la citirea catalogului. Bis hundert und zwanzig! Dar obligatia noastra este sa mentinem si pe toti ceilalti "prezenti", alcatuind catalogul mentionat.
In primii ani, scolile noastre au avut de rezolvat o problema grea: stabilirea unui local permanent si tehnic corespunzator, deoarece comunitatea care avea contributia fiscala cea mai mare per capita din orasul nostru nu a avut un local de scoala pentru tinerii sai. Inceputul a fost cu solutii provizorii. Clasele diverse au fost raspandite in mai multe localuri, unele destul de departate de altele. Putini stiu ca primele cursuri au fost tinute in ... Palatul Lloyd, o cladire care, de altfel, a fost sediul bursei de marfuri avand si mai multe apartamente de lux. Unele din acestea au fost transformate in clase. Alte cursuri s-au tinut in clase create provizoriu in cladirile comunitatilor evreiesti din Cetate si Fabric si temporar chiar inr-o scoala din Cetate, fostul Polgári Gimnázium, o cladire mai tarziu atasata Politehnicii. Dar pana la urma s-au strans bani pentru o cladire proprie in care s-au instalat cele trei licee izraelite, pe Bvd Carmen Silva, devenit Lenin, astazi Eminescu. Constructia s-a facut dupa planurile inginerului constructor Gideon (Gida) Neubauer decedat in Israel in 1960(?), si cu participarea unui antreprenor german si profesor la Liceul Industrial local, Iacob Klein. Cladirea, cu doua nivele, avea o structura ingenioasa facand posibila acomodarea tuturor celor trel scoli. Nivelul inferior a fost impartit in doua parti egale astfel incat fiecare jumatate avea un numar de cate opt clase pentru fete, respectiv baieti. Cele doua aripi nu comunicau direct, dar sala profesorilor, amplasata central, a avut doua intrarii, cate una pentru fiecare din cele doua licee, astfel incat profesorii comuni sa poata circula mai usor. Sala de gimnastica, cladita perpendicular pe edificiul principal, a fost de asemenea accesibila prin doua usi comunicand cu cele doua licee. Liceul comercial a fost la nivelul superior al portiunii centrale a cladirii. Noua cladire a fost inaugurata in martie 1924, dar anexele mai importante, cum ar fi sala de gimnastica, au fost terminate numai in 1928. Afara de aceasta, in 1929-30, s-a inaugurat si frumoasa cladire a internatului (pe bulevardul circular paralel cu Bvd Carmen Silva) in care au fost adapostiti elevi din provincie dar si din regiuni mai indepartate din Transilvania unde, fie ca nu erau scoli evreiesti similare, fie erau private de "drept de publicitate". Internatul a fost construit cu ajutorul financiar al societatii Lloyd.
Cladirea acestor scoli a servit nu numai instructiei tineretului evreiesc dar a oferit si cadrul pentru numeroase evenimente culturale. Sala de gimnastica a devenit ocazional si sala de concerte. Cei care au amintiri sau chiar poseda documente ilustrative ale acestui aspect al scolii sunt invitati sa completeze cu acestea exercitiul aici doar initiat. Dar nici politica nu a ramas in afara zidurilor acestei scoli. Astfel, putin timp dupa izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, Liceul Izraelit din Timisoara a gazduit ultima, cea de a XVI-a, Conferinta a Uniunii Nationale Evreiesti din Transilvania (Erdélyi Zsidó Nemzeti Szövetség - ZsNSz). Conferinta a avut loc in decembrie 24-26, 1939, sau 12-14 Teveth, 5700, dupa calendarul evreiesc. Aceasta conferinta a fost si ocazia unor evenimente culturale. Sesiunea de incheiere, tot in sala de gimnastica, a fost completata cu un amplu program cultural. Imi mai aduc aminte de conferinta introductiva a scritorului Markovics Rodion (Szibériai garnizón) si una din pimele manifestari ale, pe atunci, foarte tanarului compozitor Ligeti György. Elevii liceelor noastre au avut si ei un rol. Corul leceelor, organizat si dirijat de profesorul nostru de muzica, Dr. Max Eizikovics, si-a demonstrat talentul, alaturi de corul evreiesc din Tms. Hazamir. - Acestea sunt doar simple date, dar evenimentul va trebui sa fie discutat mai amplu.
Perioada frumoasa a istoriei Liceelor s-a terminat cand la 4 septembrie 1940 legionarii si Antonescu au acaparat puterea. Romania inca nu era oficial in razboi cand Germania nazista a atacat Iugoslavia, dar regimul fascist a oferit Timisoara ca baza de operatii. Una din primele contributii "romanesti" la acest razboi a fost exproprierea cladirii Liceelor Izraelite si transformarea lor intr-un spital militar german. Despre aceasta gasim o alta marturie in Uj Kelet din Israel, scrisa si publicata in timpul vizitei sale din 1986 de un fost profesor al Liceelor Izraelite. Oszkar Schwartz scrie intre altele:
"Intr-o duminica de toamna m-am dus la liceu ca sa-mi tin orele, dar la poarta un soldat german inarmat mi-a stat in cale. Cand m-a intrebat ''Wohin wollen Sie?" (Unde vreti sa mergeti?), i-am raspuns ca predau la aceasta scoala si deci trebuie sa intru. La care mi-a raspuns: "Na, das hilft Ihnen wenig, und sie werden sie auch nicht lange Zeit brauchen" adica "Asta n-o sa va ajute prea mult si apoi nici cum n-o sa aveti nevoie de [scoala] asta multa vreme". Totusi m-a lasat sa intru cu conditia sa stau numai foarte putin. Intre timp soldati germani au azvarlit in curte bancile si cartile. Am ridicat de pe jos o carte de rugaciune pe care o pastrez si astazi." ["Visszaemlékezés a volt temesvári zsidó liceum és kereskedelmi iskola háboru alatti éveire" in Uj Kelet, Tel Aviv, 21 octombrie 1986.
Fiind evacuate, liceele au continuat totusi sa functioneze in clase improvizate in cladirile comunitatilor evreiesti, cele care nu au fost expropriate, si chiar in case inchiriate de la ne-evrei. Deoarece, dupa cum stiti, in curand, casele evreiesti au fost expropriate de Centrul National de Romanizare sau CNR. Una din aceste case inchiriate a fost o vila de lux ... pe care nimeni nu a mai vrut s-o inchirieze. De ce? Pentru ca era in vecinatatea garii din Fabric care putea sa fie bombardata de aviatia aliatilor. Ai nostri si-au asumat riscul construind in acelasi timp adaposturi de aparare antiaeriana in marea gradina a vilei. Nu era usor, dar asa suntem noi; pentru invatatura ne asumam tot felul de riscuri. Chiar si bataile cu care am fost tratati de huliganii din cartierele prin care a trebuit sa mergem spre aceasta scoala in "vila eleganta". - O scurta anecdota. Odata, dupa cursuri, asteptand tramvaiul in statie, am ascultat doua femei de pe acolo vorbind intre ele "fabruklerisch". Zise una: " Nu prea imi place aici aceasta scoala jidoveasca (Judenschul) cu toata galagia facuta de acesti bastarzi (Bengels)". Dar cealalta a avut o opinie diferita zicand: "Eu cred ca e bine sa avem aici aceasta scoala pentru ca astfel anglo-americanii nu ne vor bombarda cartierul". Tot ce pot sa adaug este ca doamna avea o foarte buna opinie despre "anglo-americani".
In timp ce noi ne-am continuat viata de studii in localuri-surogat, germanii au evacuat spitalul din cladirea liceului care a fost transformat in prefectura politiei fasciste a lui Antonescu. Aceasta a inaugurat un nou si foarte trist capitol din istoria evreimii timisorene. La 5 septembrie 1942 unitati speciale de politie au arestat si adus in cladirea fostului nostru liceu doua grupuri de evrei pentru a fi deportati. Un grup a fost format din comunisti si, mai ales, "comunisti", care nu erau de fapt comunisti dar au fost definiti ca atare de politie. Unii dintre ei au comis pacatul de a raspunde printr-o donatie "ilegala" menita sa ajute familiile unor detinuti politici.
Cei din urma erau cei mai norocosi. Fiind internati in lagare "politice" din Transnistria au scapat cu viata probabil datorita si rezistentei unor ofiteri superiori care nu au vrut sa faca jocul lui Antonescu. Dar grupul celalalt, compus din personalitati bine cunoscute in oras, a fost mai putin norocos. Acestia au fost arestati impreuna cu sotiile si copiii lor, deportati in Transnistria si omorati. Un numar de douazeci si sase dintre ei sunt mentionati pe o tabla memoriala in cimitirul evreiesc. Intre acestia sunt unchiul meu Max Schatteles, fiica sa Hilda dintr-o prima casatorie (sotia/mama a murit in timpul unei epidemii din 1932), si sotia sa germana(!), neconvertita, care a refuzat sa-si paraseasca sotul cand la "liceu" i-a fost oferita aceasta posibilitate.
Dupa 23 august 1944 cladirea liceelor a fost restituita comunitatii evreiesti si noi ne-am continuat studiile (aproape) ca pe vremuri. Pana cand? Pana in 1949. Deoarece intre timp "problema nationala a fost rezolvata", insemnand in mod practic o noua expropriere a liceului. Toate scoliile fiind "nationalizate", liceele izraelite au fost desfiintate. Insa cladirea a devenit o scoala secundara de educatie fizica. De ce tocmai scoala evreiasca? In acest oras cele mai mari sali de gimnastica apartineau scolilor minoritare. Liceele C.D. Loga si Carmen Silva, constructii foarte frumoase, nu au fost inzestrate cu sali de gimnastica adecvate acestei noi inventii numite de unii "scoala de sport". Celelalte scoli minoritare au avut un alt destin. Scoala catolica, preponderent ungureasca a ordinului Piaristilor a fost incorporata in sistemul Politehnicii; iar Banatia a devenit Facultatea de Medicina. A ramas scoala noastra in care s-au format profesori de educatie fizica. Dar sa nu uitati si de unii campioni nationali si chiar internationali care si-au facut "educatia" (whatever that means) in cladirea in care am fost odata educati si noi. Activati-va memoria ca sa gasiti numele unora din acestia. Voi nu va trebui sa sariti la prea mare inaltime pentru asta! - (In articolul trimis de Gerö Gyuri si reprodus pe website, veti vedea ultimul "tablou de bacalaureat" al liceului teoretic.)
Acesta ar fi deci sfarsitul liceelor noastre, Ca institutii fizic prezente! Dar ele continua sa existe in munca si realizarile noastre. Si nu numai ale noastre sau al acelora care ne continua pe noi. Pentru incheiere gasesc util sa reamintesc contributia liceelor noastre la educatia altor grupuri minoritare. Astfel prof. Hermann Schwartz a predat matematica nu numai la noi dar si la Piaristi. (Domnul Schwartz a fost unul din acei czernowitzer care au facut o contributie de seama la calitatea invatamantului in scolile noastre. Cand vom fi terminat "catalogul" dascalilor nostrii, toti vor fi chemati. Aici il mentionez doar pe dl. prof. Moses Fuchs care a fost profesorul meu de stiinte naturale). Si apoi si dl. prof. Frederic Frucht, adica Pifta, a predat filosofie (logica si psihologie) la Piaristi.
Mai interesanta este insa relatia noastra cu sarbii din oras. Fosti aliati din primul razboi mondial au fost discriminati nu mai putin ca in Austro-Ungaria. Pana pe la sfarsitul anilor 1930 nu au avut permisia sa-si infiinteze propria scoala secundara, fiind obligati sa frecventeze scolile de stat. Dar unii parinti, in semn de protest, si-au trimis baietii la Liceul Teoretic Izraelit, scoala cu drept de publicitate si de o calitate recunoscuta. Acesti elevi sarbi s-au distins la invatatura, sau dupa cum a scris dl. prof. Kaufteil in al doilea articol citat: "a szerbek voltak a legjobb tanulók" sau "sarbii au fost elevii cei mai buni". [Uj Kelet, Tel Aviv, 5 august 1955]
Sunt inca multe de spus. Va rog completati!
Tibi Schatteles
Cititorul acestor randuri nu trebuie sa se sperie ca-l voi trata cu o disertatie despre istoria scolilor noastre. Ceea ce urmeaza e mai degraba o invitatie de participare: hai s-o facem cu totii si impreuna! Initiativa este de fapt a unui alt alumnus al LI (nu mai stiu ce numar a purtat pe maneca sub aceste litere) care probabil nu stia ce consecinte va avea o scrisoare pe care a trimis-o recent prietenei noastre Getta Neumann-Herzfeld. Dr Gerö György, sau mai simplu Gerö Gyuri, a atasat scrisorii mentionate fotocopia unui articol din Uj Kelet, "seria noua", izraeliana, scrisa si publicata in 1964 de Ernest (Ernö) Kaufteil, fost profesor in liceele noastre. Articolul contine un scurt istoric al scolilor, ocazia fiind oferita de aniversarea a 45 de ani de la intemeierea primului Liceu evreiesc din Timisoara si mai contine si o reproducere a "tabloului" ultimilor bacalaureati, cei din anul scolar 1947-1948. Nu avem pana astazi nimic mai complet, desi din numeroasele documente si publicatii cat si, mai ales!, memoriile noastre, am putea reconstitui istoria care poate sa se dovedeasca a fi mai mult decat un simplu ritual nostalgic.
Cei care mai citesc ungureste vor putea gasi alte cateva articole similare in acelasi Uj Kelet, publicate cu ocazia diverselor aniversari. Astfel, tot Ernest Kaufteil a semnat un articol in aceasta revista cu ocazia celei de a 35-a aniversari (A temesvári Zsidó Lyceum 35 éves évfordulója, 5 august 1955), iar Dr Arthur Weisz, odinioara un distins demnitar al comunitatii din Timisoara, si-a adus aminte in acelasi fel de a 40-a aniversare a scolii (A temesvári Zsidó Lyceum negyven éves jubileumára, 7 august 1958). Date fiind conditiile epocii care a inceput cu desfiintarea acestor scoli in 1949, mult mai mult nu s-a putut face. Dar détente-ul politic din anii '80 a facut posibila o timida incercare de istoriografie jurnalistica chiar si in Romania. Astfel in Nr.566 din 15 decembrie 1981 Revista Cultului Mozaic din Bucuresti a publicat un articol despre "LICEELE ISRAELITE DIN TIMISOARA" semnat de William Ziegenlaub. Si cititorul va ierta autorului articolului mentionat unele consideratii politice dictate de imperativele vremii. Mai trist este insa faptul ca nu s-a putut face mai mult decat publicarea unor articole relativ scurte ca cele mentionate sau ca cele care vor mai fi citate in cele ce urmeaza.
Aceasta scrisoare a mea are scopul de a propune cititorilor website-ului nostru o actiune colectiva de recuperare a istoriei. La inceput, un scurt rezumat al articolelor citate, completate de mine cu unele date, este menit sa ofere un punct de plecare. Cu alte cuvinte, fiecare fapt doar mentionat aici, va trebuie sa fie luat de cititor ca un stimul la ceva ascuns in propria sa memorie de unde va trebui sa-l scoata la iveala si sa-l comunice. Datele astfel adunate vor oferi o imagine mai completa a trecutului - si a invataturilor sale! Sper ca vom reusi.
Deci, in cele ce urmeaza vreau sa dau un scurt rezumat al articolelor mentionate pentru cei care nu au acces la revistele in care au aparut si care, fiind de generatie mai recenta, ar putea avea si dificultati cu limba maghiara. Si apoi, aproape nici unul din cititorii acestui rezumat, nu a fost inca pe aceasta lume cand in 1919 scolile noastre au fost infiintate. Aceasta a fost aproximativ un an dupa ce Temesvár a devenit Timisoara. In noua oranduire, discriminarile contra romŕnilor au fost desigur abolite, dar aceasta nu a înseamnat ca "discriminarile" ca atare au disparut. Evreii din orasul nostru au avut probabil un oarecare avantaj fata de altii (vezi mai jos) pentru ca si-au putut infiinta propriile scoli secundare carora li s-a dat "dreptul de publicitate" deoarece limba de predare adoptata a fost romana. Aceasta nu a însemnat o renuntare la identitate, pentru ca limba ebraica, la fel ca si religia si istoria evreilor au facut parte din programa analitica. In aceasta privinta am avut mai mult noroc decat alte minoritati care nu-si puteau studia istoria la scolile lor. La noi, toate acestea au fost incluse in studiul religiei si chiar manualul oficial acceptat, Derech Israel (autor: Smotrici?), a continut detalii istorice. Mai mult, deja in timpul razboiului, rabinul Dr. Neumann, care a predat religie, si-a permis predarea unui curs mai amplu bazat pe tratatul Graetz-Szabolcsi.
Si astfel liceele izraelite si-au inceput activitatea la 4 noiembrie 1919. La inceput cele opt clase ale Liceului Teoretic Izraelit au fost "co-educationale", dar nu peste mult a fost creat un liceu de fete separat. Afara de aceste doua scoli a mai existat, din aceeasi data, si un "comert superior", adica cele patru clase superioare de liceu comercial. Mai toti ne aducem aminte de profesorul de franceza Dr. Viktor Deznai (Viki bácsi), dar poate putini stiu ca el a fost si primul director al liceelor. Inainte de primul razboi mondial el a fost profesor de franceza la Realgimnázium, unul dintre elevii lui fiind tatal meu. La ora actuala memoria lui este expropriata de unii care nu au nici o calificare pentru asta. Vreau sa ma abtin de la polemici, dar va rog sa contribuiti cu amintirile voastre la exercitiul pe care l-am propus. - Dr. Deznai a fost inlocuit in postul de director in anul scolar 1924/25, dar a ramas profesor de franceza pana in primii ani de dupa razboi. A urmat ca director Dr. Iosif Marcus, profesor de latina, unul din profesorii nostri de seama care au provenit din Cernauti. (Acest oras din Bucovina va mai fi amintit in cele ce urmeaza in legatura cu unii dintre cei mai buni profesori ai nostri care au provenit de acolo.)
Liceul de fete a avut ca prim director pe Dr. Feodora Weiss, iar din 1927 pe Johanna Winkler, si mai tarziu pe profesoara de matematica Sidonia Herz (Sidi néni). Liceul Comercial a avut ca director in mai toata perioada existentei sale pe dl. Izidor Marton. Va rog sa completati cu date si amintiri tot ce stiti despre cei mentionati ca si depre ceilalti profesori ai nostri. Eu am inceput sa compun un "catalog" al tuturor dascalilor mei care va fi destinat sa apara pe website-ul nostru. Dar nu inainte de a fi fost completat de voi toti. Domnul profesor Frederic Frucht care semneaza poeziile sale ca Anavi Adam si pe care-l stim cu totii ca Pifta, va fi ultimul care va putea raspunde "prezent" la citirea catalogului. Bis hundert und zwanzig! Dar obligatia noastra este sa mentinem si pe toti ceilalti "prezenti", alcatuind catalogul mentionat.
In primii ani, scolile noastre au avut de rezolvat o problema grea: stabilirea unui local permanent si tehnic corespunzator, deoarece comunitatea care avea contributia fiscala cea mai mare per capita din orasul nostru nu a avut un local de scoala pentru tinerii sai. Inceputul a fost cu solutii provizorii. Clasele diverse au fost raspandite in mai multe localuri, unele destul de departate de altele. Putini stiu ca primele cursuri au fost tinute in ... Palatul Lloyd, o cladire care, de altfel, a fost sediul bursei de marfuri avand si mai multe apartamente de lux. Unele din acestea au fost transformate in clase. Alte cursuri s-au tinut in clase create provizoriu in cladirile comunitatilor evreiesti din Cetate si Fabric si temporar chiar inr-o scoala din Cetate, fostul Polgári Gimnázium, o cladire mai tarziu atasata Politehnicii. Dar pana la urma s-au strans bani pentru o cladire proprie in care s-au instalat cele trei licee izraelite, pe Bvd Carmen Silva, devenit Lenin, astazi Eminescu. Constructia s-a facut dupa planurile inginerului constructor Gideon (Gida) Neubauer decedat in Israel in 1960(?), si cu participarea unui antreprenor german si profesor la Liceul Industrial local, Iacob Klein. Cladirea, cu doua nivele, avea o structura ingenioasa facand posibila acomodarea tuturor celor trel scoli. Nivelul inferior a fost impartit in doua parti egale astfel incat fiecare jumatate avea un numar de cate opt clase pentru fete, respectiv baieti. Cele doua aripi nu comunicau direct, dar sala profesorilor, amplasata central, a avut doua intrarii, cate una pentru fiecare din cele doua licee, astfel incat profesorii comuni sa poata circula mai usor. Sala de gimnastica, cladita perpendicular pe edificiul principal, a fost de asemenea accesibila prin doua usi comunicand cu cele doua licee. Liceul comercial a fost la nivelul superior al portiunii centrale a cladirii. Noua cladire a fost inaugurata in martie 1924, dar anexele mai importante, cum ar fi sala de gimnastica, au fost terminate numai in 1928. Afara de aceasta, in 1929-30, s-a inaugurat si frumoasa cladire a internatului (pe bulevardul circular paralel cu Bvd Carmen Silva) in care au fost adapostiti elevi din provincie dar si din regiuni mai indepartate din Transilvania unde, fie ca nu erau scoli evreiesti similare, fie erau private de "drept de publicitate". Internatul a fost construit cu ajutorul financiar al societatii Lloyd.
Cladirea acestor scoli a servit nu numai instructiei tineretului evreiesc dar a oferit si cadrul pentru numeroase evenimente culturale. Sala de gimnastica a devenit ocazional si sala de concerte. Cei care au amintiri sau chiar poseda documente ilustrative ale acestui aspect al scolii sunt invitati sa completeze cu acestea exercitiul aici doar initiat. Dar nici politica nu a ramas in afara zidurilor acestei scoli. Astfel, putin timp dupa izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, Liceul Izraelit din Timisoara a gazduit ultima, cea de a XVI-a, Conferinta a Uniunii Nationale Evreiesti din Transilvania (Erdélyi Zsidó Nemzeti Szövetség - ZsNSz). Conferinta a avut loc in decembrie 24-26, 1939, sau 12-14 Teveth, 5700, dupa calendarul evreiesc. Aceasta conferinta a fost si ocazia unor evenimente culturale. Sesiunea de incheiere, tot in sala de gimnastica, a fost completata cu un amplu program cultural. Imi mai aduc aminte de conferinta introductiva a scritorului Markovics Rodion (Szibériai garnizón) si una din pimele manifestari ale, pe atunci, foarte tanarului compozitor Ligeti György. Elevii liceelor noastre au avut si ei un rol. Corul leceelor, organizat si dirijat de profesorul nostru de muzica, Dr. Max Eizikovics, si-a demonstrat talentul, alaturi de corul evreiesc din Tms. Hazamir. - Acestea sunt doar simple date, dar evenimentul va trebui sa fie discutat mai amplu.
Perioada frumoasa a istoriei Liceelor s-a terminat cand la 4 septembrie 1940 legionarii si Antonescu au acaparat puterea. Romania inca nu era oficial in razboi cand Germania nazista a atacat Iugoslavia, dar regimul fascist a oferit Timisoara ca baza de operatii. Una din primele contributii "romanesti" la acest razboi a fost exproprierea cladirii Liceelor Izraelite si transformarea lor intr-un spital militar german. Despre aceasta gasim o alta marturie in Uj Kelet din Israel, scrisa si publicata in timpul vizitei sale din 1986 de un fost profesor al Liceelor Izraelite. Oszkar Schwartz scrie intre altele:
"Intr-o duminica de toamna m-am dus la liceu ca sa-mi tin orele, dar la poarta un soldat german inarmat mi-a stat in cale. Cand m-a intrebat ''Wohin wollen Sie?" (Unde vreti sa mergeti?), i-am raspuns ca predau la aceasta scoala si deci trebuie sa intru. La care mi-a raspuns: "Na, das hilft Ihnen wenig, und sie werden sie auch nicht lange Zeit brauchen" adica "Asta n-o sa va ajute prea mult si apoi nici cum n-o sa aveti nevoie de [scoala] asta multa vreme". Totusi m-a lasat sa intru cu conditia sa stau numai foarte putin. Intre timp soldati germani au azvarlit in curte bancile si cartile. Am ridicat de pe jos o carte de rugaciune pe care o pastrez si astazi." ["Visszaemlékezés a volt temesvári zsidó liceum és kereskedelmi iskola háboru alatti éveire" in Uj Kelet, Tel Aviv, 21 octombrie 1986.
Fiind evacuate, liceele au continuat totusi sa functioneze in clase improvizate in cladirile comunitatilor evreiesti, cele care nu au fost expropriate, si chiar in case inchiriate de la ne-evrei. Deoarece, dupa cum stiti, in curand, casele evreiesti au fost expropriate de Centrul National de Romanizare sau CNR. Una din aceste case inchiriate a fost o vila de lux ... pe care nimeni nu a mai vrut s-o inchirieze. De ce? Pentru ca era in vecinatatea garii din Fabric care putea sa fie bombardata de aviatia aliatilor. Ai nostri si-au asumat riscul construind in acelasi timp adaposturi de aparare antiaeriana in marea gradina a vilei. Nu era usor, dar asa suntem noi; pentru invatatura ne asumam tot felul de riscuri. Chiar si bataile cu care am fost tratati de huliganii din cartierele prin care a trebuit sa mergem spre aceasta scoala in "vila eleganta". - O scurta anecdota. Odata, dupa cursuri, asteptand tramvaiul in statie, am ascultat doua femei de pe acolo vorbind intre ele "fabruklerisch". Zise una: " Nu prea imi place aici aceasta scoala jidoveasca (Judenschul) cu toata galagia facuta de acesti bastarzi (Bengels)". Dar cealalta a avut o opinie diferita zicand: "Eu cred ca e bine sa avem aici aceasta scoala pentru ca astfel anglo-americanii nu ne vor bombarda cartierul". Tot ce pot sa adaug este ca doamna avea o foarte buna opinie despre "anglo-americani".
In timp ce noi ne-am continuat viata de studii in localuri-surogat, germanii au evacuat spitalul din cladirea liceului care a fost transformat in prefectura politiei fasciste a lui Antonescu. Aceasta a inaugurat un nou si foarte trist capitol din istoria evreimii timisorene. La 5 septembrie 1942 unitati speciale de politie au arestat si adus in cladirea fostului nostru liceu doua grupuri de evrei pentru a fi deportati. Un grup a fost format din comunisti si, mai ales, "comunisti", care nu erau de fapt comunisti dar au fost definiti ca atare de politie. Unii dintre ei au comis pacatul de a raspunde printr-o donatie "ilegala" menita sa ajute familiile unor detinuti politici.
Cei din urma erau cei mai norocosi. Fiind internati in lagare "politice" din Transnistria au scapat cu viata probabil datorita si rezistentei unor ofiteri superiori care nu au vrut sa faca jocul lui Antonescu. Dar grupul celalalt, compus din personalitati bine cunoscute in oras, a fost mai putin norocos. Acestia au fost arestati impreuna cu sotiile si copiii lor, deportati in Transnistria si omorati. Un numar de douazeci si sase dintre ei sunt mentionati pe o tabla memoriala in cimitirul evreiesc. Intre acestia sunt unchiul meu Max Schatteles, fiica sa Hilda dintr-o prima casatorie (sotia/mama a murit in timpul unei epidemii din 1932), si sotia sa germana(!), neconvertita, care a refuzat sa-si paraseasca sotul cand la "liceu" i-a fost oferita aceasta posibilitate.
Dupa 23 august 1944 cladirea liceelor a fost restituita comunitatii evreiesti si noi ne-am continuat studiile (aproape) ca pe vremuri. Pana cand? Pana in 1949. Deoarece intre timp "problema nationala a fost rezolvata", insemnand in mod practic o noua expropriere a liceului. Toate scoliile fiind "nationalizate", liceele izraelite au fost desfiintate. Insa cladirea a devenit o scoala secundara de educatie fizica. De ce tocmai scoala evreiasca? In acest oras cele mai mari sali de gimnastica apartineau scolilor minoritare. Liceele C.D. Loga si Carmen Silva, constructii foarte frumoase, nu au fost inzestrate cu sali de gimnastica adecvate acestei noi inventii numite de unii "scoala de sport". Celelalte scoli minoritare au avut un alt destin. Scoala catolica, preponderent ungureasca a ordinului Piaristilor a fost incorporata in sistemul Politehnicii; iar Banatia a devenit Facultatea de Medicina. A ramas scoala noastra in care s-au format profesori de educatie fizica. Dar sa nu uitati si de unii campioni nationali si chiar internationali care si-au facut "educatia" (whatever that means) in cladirea in care am fost odata educati si noi. Activati-va memoria ca sa gasiti numele unora din acestia. Voi nu va trebui sa sariti la prea mare inaltime pentru asta! - (In articolul trimis de Gerö Gyuri si reprodus pe website, veti vedea ultimul "tablou de bacalaureat" al liceului teoretic.)
Acesta ar fi deci sfarsitul liceelor noastre, Ca institutii fizic prezente! Dar ele continua sa existe in munca si realizarile noastre. Si nu numai ale noastre sau al acelora care ne continua pe noi. Pentru incheiere gasesc util sa reamintesc contributia liceelor noastre la educatia altor grupuri minoritare. Astfel prof. Hermann Schwartz a predat matematica nu numai la noi dar si la Piaristi. (Domnul Schwartz a fost unul din acei czernowitzer care au facut o contributie de seama la calitatea invatamantului in scolile noastre. Cand vom fi terminat "catalogul" dascalilor nostrii, toti vor fi chemati. Aici il mentionez doar pe dl. prof. Moses Fuchs care a fost profesorul meu de stiinte naturale). Si apoi si dl. prof. Frederic Frucht, adica Pifta, a predat filosofie (logica si psihologie) la Piaristi.
Mai interesanta este insa relatia noastra cu sarbii din oras. Fosti aliati din primul razboi mondial au fost discriminati nu mai putin ca in Austro-Ungaria. Pana pe la sfarsitul anilor 1930 nu au avut permisia sa-si infiinteze propria scoala secundara, fiind obligati sa frecventeze scolile de stat. Dar unii parinti, in semn de protest, si-au trimis baietii la Liceul Teoretic Izraelit, scoala cu drept de publicitate si de o calitate recunoscuta. Acesti elevi sarbi s-au distins la invatatura, sau dupa cum a scris dl. prof. Kaufteil in al doilea articol citat: "a szerbek voltak a legjobb tanulók" sau "sarbii au fost elevii cei mai buni". [Uj Kelet, Tel Aviv, 5 august 1955]
Sunt inca multe de spus. Va rog completati!
Tibi Schatteles
