Memoria Salvata (II) este titlul cartii editata de Smaranda Vultur si Adrian Onica si care ne sugereaza inca din titlu, ca in lume s-au petrecut evenimente care nu este bine sa fie uitate si noi, cititorii le multumim pentru munca pe care au depus-o in acest scop. In acelasi timp au dorit si sa informeze pe cei care s-au nascut mai tarziu.
Citim despre epoca in care o buna parte a oamenilor s-a dezumanizat din cauza urei religioase si a lacomiei si despre altii care pastrandu-si demnitatea si omenia au incercat sa ajute pe cei care sufereau atat fizic cat si psichologic de foame, durere si umilire.
Citind despre curajul unora care au preferat sa-si pericliteze viata decat sa-si piarda omenia te simti profund impresionat si te desparti de paginile cartii cu optimism la gandul ca mai sunt multi oameni curajosi care prefera pericolul in fata pierderii demnitatii umane.
Cartea trebuie citita si merita sa fie citita. Privind coperta intelegi imediat intentia editorilor de a ne reaminti tuturor ca exista mult rau in lume dar si mult bine. Marturiile celor care au trait Holocaustul si a celor care au incercat sa ajute victimile ne pun sa ne gandim la suferinta unora si la curajul altora.Randurile cartii ne impresioneaza cu fiecare propozitie. Am citit cartea intr-o rasuflare si cand m-am despartit de ea mi-a parut rau ca nu este mai lunga si nu cuprinde inca si mai multe povestiri si despre victime si, mai ales, despre cei care au incercat sa ajute cu micile lor posibilitati si in acest fel si-au pastrat demnitatea umana.
Nu pot sa nu amintesc prefata care este scrisa in stil si gandire de cea mai inalta calitate posibila.
Tomi Laszlo
Citim despre epoca in care o buna parte a oamenilor s-a dezumanizat din cauza urei religioase si a lacomiei si despre altii care pastrandu-si demnitatea si omenia au incercat sa ajute pe cei care sufereau atat fizic cat si psichologic de foame, durere si umilire.
Citind despre curajul unora care au preferat sa-si pericliteze viata decat sa-si piarda omenia te simti profund impresionat si te desparti de paginile cartii cu optimism la gandul ca mai sunt multi oameni curajosi care prefera pericolul in fata pierderii demnitatii umane.
Cartea trebuie citita si merita sa fie citita. Privind coperta intelegi imediat intentia editorilor de a ne reaminti tuturor ca exista mult rau in lume dar si mult bine. Marturiile celor care au trait Holocaustul si a celor care au incercat sa ajute victimile ne pun sa ne gandim la suferinta unora si la curajul altora.Randurile cartii ne impresioneaza cu fiecare propozitie. Am citit cartea intr-o rasuflare si cand m-am despartit de ea mi-a parut rau ca nu este mai lunga si nu cuprinde inca si mai multe povestiri si despre victime si, mai ales, despre cei care au incercat sa ajute cu micile lor posibilitati si in acest fel si-au pastrat demnitatea umana.
Nu pot sa nu amintesc prefata care este scrisa in stil si gandire de cea mai inalta calitate posibila.
Tomi Laszlo
Cartea editata de Smaranda Vultur si Adrian Onica este exemplara deoarece face proba unei continuitati de efort documentar si a unui devotament iesit din comun pentru ideea de restituire a adevarului istoric, oricât de dureros ar fi el. Niciodata, pare a spune acest volum, memoria nu oboseste, mai ales daca e o memorie ranita; dupa cum, întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, prin munca tenace a unor cercetatori, adevarul iese la iveala. Iar Memoria salvata (II) dovedeste cu prisosinta cât de multa nevoie mai avem de asemenea marturii, tocmai pentru ca trecutul nu trece usor. Si-l amintesc, cu zilele lui întunecate si crâncene, dar si cu momentele de luminoasa solidaritate umana, câtiva supravietuitori ai Holocaustului si, în oglinda, câtiva drepti ai popoarelor, cetateni români care au riscat si nu au vrut sa abdice de la calitatea de om în anii razboiului. Cine salveaza o viata salveaza lumea întreaga, sta scris în Talmud. Sub semnul acestui stravechi gând se organizeaza zecile de pagini care înregistreaza episoade biografice încarcate de tragism ale deportatilor evrei si, deopotriva, ale celor care au ales sa le fie alaturi.
Nu mai putin dramatice sunt si marturiile care, ca într-un caleidoscop, recompun fragmente ale vietii comunitatii evreiesti din Banat. Cu un destin aparte, prins în clestii unei istorii contorsionate, câtiva din membrii acesteia rememoreaza zilele de armonie si seninatate deplina, dar si cele tulburi, dureroase, iar pentru unii - ireversibil tragice. La capatul lecturii, mai ales un cititor tânar nu poate sa nu reflecteze asupra pericolelor la care l-ar expune extremismele lumii noastre, fie ele de dreapta sau de stânga. O carte exemplara, asadar, si prin mesajul ei de adâncime. Adriana Babeti
Nu mai putin dramatice sunt si marturiile care, ca într-un caleidoscop, recompun fragmente ale vietii comunitatii evreiesti din Banat. Cu un destin aparte, prins în clestii unei istorii contorsionate, câtiva din membrii acesteia rememoreaza zilele de armonie si seninatate deplina, dar si cele tulburi, dureroase, iar pentru unii - ireversibil tragice. La capatul lecturii, mai ales un cititor tânar nu poate sa nu reflecteze asupra pericolelor la care l-ar expune extremismele lumii noastre, fie ele de dreapta sau de stânga. O carte exemplara, asadar, si prin mesajul ei de adâncime. Adriana Babeti
Interviu cu Smaranda Vultur, editoarea volumului Memoria salvata, Evreii din Banat, ieri si azi si, impreuna cu Adrian Onica, a volumului Memoria Salvata II Cine salveaza o viata salveaza lumea intreaga
-Draga Smaranda, ciudata e soarta. Te-am cunoscut prin Memoria salvata I din biblioteca lui tata, din fotografii de la lansarea cartii, fugitiv la Sinagoga din Cetate anul trecut, iar acum, in ianuarie 2010 ne-am intalnit si ne-am apropiat la Musée d’art et d’histoire du Judaďsme la Paris. Mi-ai oferit cadou volumul proaspat iesit de sub tipar, Memoria salvata II , pe care l-am citit cu emotie.
Te ocupi de multi ani de zile cu istoria orala a evreilor. Ce anume te-a motivat sa te lansezi in acest proiect ?
Teama de timpul care trece si ia cu el memoria vietii unei comunitati azi mult diminunate in Romania, care a contribuit esential la a face din Banat o regiune infloritoare economic si imbogatita cultural de diversitatea ei fondatoare si de experienta traitului impreuna cu cei diferiti. Interlocutorii mei si ai nostri ( caci am lucrat cu Grupul de Istorie orala si Antropologie culturala de la Fundatia A treia Europa, care mi-a oferit cadrul insitutional in care cercetarile de acest tip au fost posibile) au fost de aceea in primul rand oamenii din generatiile cele mai virstnice, de toate etniile si religiile, nu doar cei care au avut un destin fericit, ci si cei pentru care trauma, suferinta au ajuns sa fie, in imprejurari istorice si politice specifice, parte a identitatii lor. M-a preocupat felul in care trauma poate fi si in ce masura impartasita si am urmarit sa o fac inteligibila si pentru altii, cititori ai interviurilor deja publicate.
-Care este este aportul istoriei orale la reconstructia unei epoci ?
Este acela de a face cunoscute situatiile, atitudinile, sentimentele pe care le genereaza contextele sociale, istorice si politice, felul in care acestea din urma afecteaza existenta oamenilor obisnuiti, relatiile dintre ei, destinul lor (nu e istoria celor puternici, nu cea doar a evenimentelor de care se ocupa istoria cea mare). E o ocazie pentru cei care isi povestesc viata de a impartasi experienta lor cu altii, din generatiile mai tinere, de a vorbi despre cei deja disparuti, despre viata familiilor lor, despre educatia pe care au primit-o, despre felul in care s-au format, despre tot ce a avut pentru ei sens si valoare, uneori in profund contrast cu vremurile pe care le-au trait.
Pentru mine asta e in primul rand o povestire de viata : - o prefer altor tipuri de istorie orala - o cale de acces spre lucrurile despre care istoricii ajung mai rar sa vorbeasca, o marturie foarte pretioasa despre timpurile in care ea fost relatata. Caci orice marturie pune in relatie trecutul cu prezentul si sensurile pe care oamenii le atribuie vietii lor sunt mai ales legate de prezentul in care ei povestesc. Asta face diferenta : istoria orala ne permite sa sesizam distanta intre orizontul de valori, de norme si credinte in care viata a fost traita si cel in care ea fost povesita. Istoria familiei, a societatii, dar si antropologia memoriei, care se ocupa de relatia omului cu trecutul lui sunt domeniile care au cel mai mult de profitat de pe urma istoriei orale, dar in primul rand aceia care sunt si au fost actorii istoriei pe care o traim au acces prin ea la discursul public.
-Care sunt implicatiile morale ale confruntarii cu experienta Holocaustului ?
Desigur, experienta fundamentala a Holocaustului, a stigmatizarilor care l-au precedat, confera marturiilor evreilor o valoare exceptionala sub aspectul cunoasterii propriu-zise, a imprejurarilor istorice si a tragediei petrecute, dar si sub aspectul felului in care insasi notiunea de umanitate a fost pusa in joc si s-a cerut rediscutata. Relatarile celor care au avut curajul sa impartaseasca o astfel de experienta sunt cel mai bun argument impotriva negationistilor de tot felul si de toate culorile, dar, cred eu, si o sursa inepuizabila pentru a ne pune intrebari legate de noi insine, de consecintele pe care le pot avea tacerile noastre complice, indiferenta fata de destinul aproapelui, lipsa de empatie pentru ceilalti, dezacordul dintre vorbe si fapte si altele din acelasi registru care slabesc puterea societatii civile, o vulnerabilizeaza.
« Memoria salvata II. Cine salveaza o viata salveaza lumea intreaga » incorporeaza astfel de chestionari si da si unele raspunsuri, opune ororii sentimentul securizator ca omenia din om este cea care ii confera valoare si putere, dincolo de imprejurari.
-Destinul evreilor din secolul XX a avut specificitati clare fata de cel al altor etnii. De-a lungul numeroaselor contacte si interviuri, ai observat o comunitate de gandire, un bun intelectual si moral specific evreilor ? Ai observat ca destinul iesit din comun a determinat o atitudine diferita, un caracter aparte ?
Specificitatile etnice sau religioase sunt pentru mine unele in miscare, in devenire, direct legate de raporturile evreilor sau al altora cu Ceilalti din contextul apropiat. Pot vorbi mai degraba despre specificul povestirilor de viata ascultate sau citite.
Ce m-a fascinat cind am facut « Memoria salvata. Evreii din Banat, ieri si azi » care acum poate fi considerata volumul I, a fost tocmai diversitatea pe care o descopeream la o comunitate care din afara pare unitara, compacta, mai ales ca, mai mult decit la alte comunitati studiate de noi in Banat, ceea ce pare a fi elementul unificator primordial este traditia religioasa. Acest lucru nu exclude un dinamism social cu efecte benefice asupra locurilor in care evreii au trait. Bunul intelectual si moral derivat direct din aceste aspecte este pe de o parte respectul pentru trecut, transformarea memoriei intr-o valoare identitara si intr-o forma de solidarizare a grupului din interior, pe de alta, o capacitate de a rationaliza suferinta, de o sublima si de a avea acces la dimensiunea universal umana a faptelor si intimplarilor. Am intilnit povestitori care nu pot vorbi despre ei insisi fara a evoca istoria comunitatii lor, simtindu-se responsabili de ea sau parte din ea, am intilnit oameni cu un umor sau un simt al ironiei deosebit, la care cultura, intelepciunea si simtul moral sunt parte a unui tot. Siliti de privirea din afara sa se simta diferiti, evreii au poate un simt mai ascutit in a sesiza diferenta si a o analiza, fara patima, cu respect pentru cei care merita sa fie respectati.
-In ce masura te-a marcat munca sustinuta timp de atitia ani, contactul frecvent si intens cu aceasta comunitate ?
Am invatat enorm din acest contact si am putut sa-i invat si pe altii, fiind profesoara si dirijand un grup de tineri pe care, prin interviuri, i-am ajutat sa invete si sa inteleaga si ei, sa devina mai sensibili la suferintele celorlalti, dar si sa isi dezvolte capacitatea de a lua distanta, de a-si intemeia intelegera pe cunoastere, de a nu se lasa condusi de prejudecati si idei fixe. Acest efort m-a stimulat pe mine si pe mai tinerii mei colaboratori ( Adrian Onica e unul dintre ei) sa citim mai mult, sa cercetam documente si sa dorim sa stim mai mult despre aceasta comunitate, sa nu ratam ocaziile exceptionale de a cunoaste despre ea lucruri noi, prin intilnirea cu oamenii care ii apartin si cu cei care le-au fost apropiati.
M-am imbogatit in acest deceniu de viata cu experiente pe care nu le stiam sau nu le-as fi banuit, m-am dotat cu antene mai puternice pentru a percepe raul si a invata cum poate fi prevenit, am trecut prin momente de mare depresie si tristete, dar am gasit, ascultandu-i pe cei care au supravietuit si forta de a invinge deznadejdea, de a evalua altfel micile necazuri inevitabile ale propriei vieti. Am descoperit ca poti descoperi ce e esential si pe calea privilegiata pe care ti-o deschid faptele marunte, intilnirile neasteptate, intimplarile cu talc. A fost asadar o experienta de cunoastere si umana de exceptie. Iti multumesc ca m-ai facut sa reflectez la aceste lucruri prin intrebarile tale.
Iti multumesc pentru convorbire si iti doresc sa iti continui activitatea cu aceeasi putere si insufletire ca pina acum.
Interviu realizat de Getta Neumann
Ianuarie 2010
-Draga Smaranda, ciudata e soarta. Te-am cunoscut prin Memoria salvata I din biblioteca lui tata, din fotografii de la lansarea cartii, fugitiv la Sinagoga din Cetate anul trecut, iar acum, in ianuarie 2010 ne-am intalnit si ne-am apropiat la Musée d’art et d’histoire du Judaďsme la Paris. Mi-ai oferit cadou volumul proaspat iesit de sub tipar, Memoria salvata II , pe care l-am citit cu emotie.
Te ocupi de multi ani de zile cu istoria orala a evreilor. Ce anume te-a motivat sa te lansezi in acest proiect ?
Teama de timpul care trece si ia cu el memoria vietii unei comunitati azi mult diminunate in Romania, care a contribuit esential la a face din Banat o regiune infloritoare economic si imbogatita cultural de diversitatea ei fondatoare si de experienta traitului impreuna cu cei diferiti. Interlocutorii mei si ai nostri ( caci am lucrat cu Grupul de Istorie orala si Antropologie culturala de la Fundatia A treia Europa, care mi-a oferit cadrul insitutional in care cercetarile de acest tip au fost posibile) au fost de aceea in primul rand oamenii din generatiile cele mai virstnice, de toate etniile si religiile, nu doar cei care au avut un destin fericit, ci si cei pentru care trauma, suferinta au ajuns sa fie, in imprejurari istorice si politice specifice, parte a identitatii lor. M-a preocupat felul in care trauma poate fi si in ce masura impartasita si am urmarit sa o fac inteligibila si pentru altii, cititori ai interviurilor deja publicate.
-Care este este aportul istoriei orale la reconstructia unei epoci ?
Este acela de a face cunoscute situatiile, atitudinile, sentimentele pe care le genereaza contextele sociale, istorice si politice, felul in care acestea din urma afecteaza existenta oamenilor obisnuiti, relatiile dintre ei, destinul lor (nu e istoria celor puternici, nu cea doar a evenimentelor de care se ocupa istoria cea mare). E o ocazie pentru cei care isi povestesc viata de a impartasi experienta lor cu altii, din generatiile mai tinere, de a vorbi despre cei deja disparuti, despre viata familiilor lor, despre educatia pe care au primit-o, despre felul in care s-au format, despre tot ce a avut pentru ei sens si valoare, uneori in profund contrast cu vremurile pe care le-au trait.
Pentru mine asta e in primul rand o povestire de viata : - o prefer altor tipuri de istorie orala - o cale de acces spre lucrurile despre care istoricii ajung mai rar sa vorbeasca, o marturie foarte pretioasa despre timpurile in care ea fost relatata. Caci orice marturie pune in relatie trecutul cu prezentul si sensurile pe care oamenii le atribuie vietii lor sunt mai ales legate de prezentul in care ei povestesc. Asta face diferenta : istoria orala ne permite sa sesizam distanta intre orizontul de valori, de norme si credinte in care viata a fost traita si cel in care ea fost povesita. Istoria familiei, a societatii, dar si antropologia memoriei, care se ocupa de relatia omului cu trecutul lui sunt domeniile care au cel mai mult de profitat de pe urma istoriei orale, dar in primul rand aceia care sunt si au fost actorii istoriei pe care o traim au acces prin ea la discursul public.
-Care sunt implicatiile morale ale confruntarii cu experienta Holocaustului ?
Desigur, experienta fundamentala a Holocaustului, a stigmatizarilor care l-au precedat, confera marturiilor evreilor o valoare exceptionala sub aspectul cunoasterii propriu-zise, a imprejurarilor istorice si a tragediei petrecute, dar si sub aspectul felului in care insasi notiunea de umanitate a fost pusa in joc si s-a cerut rediscutata. Relatarile celor care au avut curajul sa impartaseasca o astfel de experienta sunt cel mai bun argument impotriva negationistilor de tot felul si de toate culorile, dar, cred eu, si o sursa inepuizabila pentru a ne pune intrebari legate de noi insine, de consecintele pe care le pot avea tacerile noastre complice, indiferenta fata de destinul aproapelui, lipsa de empatie pentru ceilalti, dezacordul dintre vorbe si fapte si altele din acelasi registru care slabesc puterea societatii civile, o vulnerabilizeaza.
« Memoria salvata II. Cine salveaza o viata salveaza lumea intreaga » incorporeaza astfel de chestionari si da si unele raspunsuri, opune ororii sentimentul securizator ca omenia din om este cea care ii confera valoare si putere, dincolo de imprejurari.
-Destinul evreilor din secolul XX a avut specificitati clare fata de cel al altor etnii. De-a lungul numeroaselor contacte si interviuri, ai observat o comunitate de gandire, un bun intelectual si moral specific evreilor ? Ai observat ca destinul iesit din comun a determinat o atitudine diferita, un caracter aparte ?
Specificitatile etnice sau religioase sunt pentru mine unele in miscare, in devenire, direct legate de raporturile evreilor sau al altora cu Ceilalti din contextul apropiat. Pot vorbi mai degraba despre specificul povestirilor de viata ascultate sau citite.
Ce m-a fascinat cind am facut « Memoria salvata. Evreii din Banat, ieri si azi » care acum poate fi considerata volumul I, a fost tocmai diversitatea pe care o descopeream la o comunitate care din afara pare unitara, compacta, mai ales ca, mai mult decit la alte comunitati studiate de noi in Banat, ceea ce pare a fi elementul unificator primordial este traditia religioasa. Acest lucru nu exclude un dinamism social cu efecte benefice asupra locurilor in care evreii au trait. Bunul intelectual si moral derivat direct din aceste aspecte este pe de o parte respectul pentru trecut, transformarea memoriei intr-o valoare identitara si intr-o forma de solidarizare a grupului din interior, pe de alta, o capacitate de a rationaliza suferinta, de o sublima si de a avea acces la dimensiunea universal umana a faptelor si intimplarilor. Am intilnit povestitori care nu pot vorbi despre ei insisi fara a evoca istoria comunitatii lor, simtindu-se responsabili de ea sau parte din ea, am intilnit oameni cu un umor sau un simt al ironiei deosebit, la care cultura, intelepciunea si simtul moral sunt parte a unui tot. Siliti de privirea din afara sa se simta diferiti, evreii au poate un simt mai ascutit in a sesiza diferenta si a o analiza, fara patima, cu respect pentru cei care merita sa fie respectati.
-In ce masura te-a marcat munca sustinuta timp de atitia ani, contactul frecvent si intens cu aceasta comunitate ?
Am invatat enorm din acest contact si am putut sa-i invat si pe altii, fiind profesoara si dirijand un grup de tineri pe care, prin interviuri, i-am ajutat sa invete si sa inteleaga si ei, sa devina mai sensibili la suferintele celorlalti, dar si sa isi dezvolte capacitatea de a lua distanta, de a-si intemeia intelegera pe cunoastere, de a nu se lasa condusi de prejudecati si idei fixe. Acest efort m-a stimulat pe mine si pe mai tinerii mei colaboratori ( Adrian Onica e unul dintre ei) sa citim mai mult, sa cercetam documente si sa dorim sa stim mai mult despre aceasta comunitate, sa nu ratam ocaziile exceptionale de a cunoaste despre ea lucruri noi, prin intilnirea cu oamenii care ii apartin si cu cei care le-au fost apropiati.
M-am imbogatit in acest deceniu de viata cu experiente pe care nu le stiam sau nu le-as fi banuit, m-am dotat cu antene mai puternice pentru a percepe raul si a invata cum poate fi prevenit, am trecut prin momente de mare depresie si tristete, dar am gasit, ascultandu-i pe cei care au supravietuit si forta de a invinge deznadejdea, de a evalua altfel micile necazuri inevitabile ale propriei vieti. Am descoperit ca poti descoperi ce e esential si pe calea privilegiata pe care ti-o deschid faptele marunte, intilnirile neasteptate, intimplarile cu talc. A fost asadar o experienta de cunoastere si umana de exceptie. Iti multumesc ca m-ai facut sa reflectez la aceste lucruri prin intrebarile tale.
Iti multumesc pentru convorbire si iti doresc sa iti continui activitatea cu aceeasi putere si insufletire ca pina acum.
Interviu realizat de Getta Neumann
Ianuarie 2010
Smaranda Vultur, ianuarie 2010