Judit Cohen                                                                          2008, 06.07.    trimis la orele 18:25


Despre emigrare

       Zilele acestea am observat o stea cazatoare si am murmurat, ca de obicei, "vreau sa traiesc in Israel" si imediat m-a coplesit fericirea visului realizat.
      De fapt, vreau sa incep cu inceputul, si inceputul acesta a fost.
      Motivele oamenilor care au parasit pamantul natal au fost foarte diferite, asa si reactiile si peripetiile care au urmat. Probabil cu adinci interrelatii intre ele.
      Majoritatea voastra ati plecat cu un imens curaj, aproape spirit de aventura.N-ati stiut unde ajungeti, unde veti pune capul in noaptea urmatoare, cum va fi drumul de aici incolo. V-ati aruncat in gol, fara sa fiti intotdeauna asigurati.
      Si noi ne-am aruncat, dar cu asigurare, plasa de sub noi a fost intinsa de copiii si prietenii nostri, de agentiile statului Israel si elanul saltului a fost dat de motiv - implinirea visului din copilarie, (vai foarte tardiva).
       "Le hatzlaha" (Succes)au fost ultimele cuvinte auzite la aeroportul Otopeni. Au fost soptite de agentul de securitate al ELAL-ului. Si succes a fost din toate punctele de vedere.
         Alvin Toffler scrie in "Socul viitorului" ca emigrarea este un exil, cu atit mai greu  cu cit esti mai inaintat in virsta, cu cit gradul de educatie este mai ridicat. Sotul meu si cu mine suntem doua exemple diferite. Cele afirmate de filosof, sunt reale doar in cazul sotului meu. Cind ni s-au anulat buletinele de identitate, am privit fata schimonosita de durere a  jumatatii mele si am realizat ca lui ii va fi foarte greu. A lasat in urma o cariera, respectul social, admiratia colegilor si a discipolilor. Virsta isi spune cuvintul in asimilarea in mediul nou, a limbii a atitudinii oamenilor. Mie imi este greu din punct de vedere emotional, sunt coplesita de emotii noi, tristete si compasiune la privirea inmormintarilor baietilor cazuti in lupte (nu mai sunt date statistice), invidie la vizionarea emisiunilor, cind publicul cinta cu artistul… simtul patriotic este greu de explicat.
        De cine sau de ce ne-am despartit greu? De carti! Biblioteca noastra care se intindea de la sol la tavan, de-a lingul unui perete de 5 m, continea volume in 5 limbi, de la cele modeste, va amintiti desigur de editura "Biblioteca pentru toti", pina la unele imbracate in piele fina (mostenire de la parinti). Mi s-a rupt o parte din trup cind am inceput sa le valorific.
          De orasul mult iubit, nu ne-am despartit niciodata. Stiam ca ne vom intoarce.
Cind ajung la Timisoara nu ma supara gropile trotuarelor, aglomeratia, caldura din mijloacele de transport, umblu pe strazile cunoscute parca nici n-am parasit locul. Nu ma deranjeaza ca doar frizeriile au ramas pe locul lor initial.
            Prietenii? M-au asteptat aici cu bratele intinse si inimile dornice sa reinoade legaturi de 60 de ani, parca nici nu  au fost intrerupte de atitea ani, parca evenimentele si intimplarile pe care le -am trait nici n-ar fi fost atit de diferite. Prietene cu care am crescut in aceeasi casa, gradinita, scoala si facultate ma contacteaza zilnic.

           Si voi, care va regasiti pe site-urile timisorenilor, de fapt reinnodati prietenii, oriunde v-ati afla pe glob.

           Desigur spiritul Timisorii este in noi, ne uneste permanent. Chiar daca posta electronica nu contine adresari concrete, stim ce v-a impresionat, ce v-a indignat, ce ati admirat, la ce ati suris.
            
           Ai vrut citeva rinduri. Iata-le, ma opresc aici si te sarut.

             
Iudit Duci
Back to HOME page