Cind doua surori care se iubesc si se sustin in viata pornesc la drum impreuna, "plecarea" primeste coloritul unei excursii de lunga durata. Despartirile sint temporare, reintoarcerea in vizita, revederea cu cei dragi sint deja planificate. Cu drag,Julia
Plecarea noastra, a sorei mele Judith si a mea, a avut loc pe 20 noiembrie 1979.
Stiu precis data, dar ceea ce nu stiu este ce zi a fost: a fost luni, sau poate marti, sau miercuri ?
Prima calatorie din viata noastra cu avionul....emotii.....tristete ca ne despartim de parinti, bunica, matusa, care toti se comportau vitejeste, zimbesc, fac glume, ne linistesc ca in curind ne vom revedea, adica ei ne vor vizita....
Plecam cu trenul de la Timisoara spre Bucuresti seara cu vagonul de dormit. Parintii ne insotesc, de la prieteni, colegi de munca, vecini ne-am luat ramas bun acasa.
Urmatoarea zi la Bucuresti, sintem la hotelul Negoiu, ne comportam calm, dar, in aer pluteste o tristete discreta, incercam s-o ignoram.
Am uitat sa ne luam ramas bun de la o cunostinta buna, mama unui prieten si o sunam repede din camera de hotel. Illa Schlesinger, fiindca despre dinsa este vorba, se bucura enorm sa ne auda la telefon si repeta un singur lucru :"fetelor, stati toata ziua cu parintii vostri fiindca in curind nu vor mai fi alaturi de voi sa va dea sfaturi sau un ajutor! Stie Illa ce spune, fiindca fiul ei Tommy si sotia Irina sint deja in Canada si, mama, singura la Timisoara le duce dorul....
Mergem la vama, trimitem lazile, imi aduc aminte ca totul a decurs relativ repede si lin, bineinteles daca dai un ciubuc substantial, totul decurge fara probleme.....
Inca o noapte la hotel, dimineata la Bucuresti este iarna serioasa, lapovita si ninsoare. O buna prietena, timisoreanca este tocmai la Bucuresti la un curs si vine la hotel sa-si ia ramas bun. Soseste taxiul, ne urcam, prietena Dana ramine la intrarea hotelului, o scutura plinsul, face semne de adio cu mina...sora mea si cu mine sintem dezorientate si buimacite, de ce plinge Dana atit de sfisietor ?
Dupa ani de zile, cu ocazia unei vizite la Timisoara am intrebat-o de ce a plins atit de amarnic la despartire, mi-a raspuns ca a fost convinsa ca este o despartire pentru totdeauna...Slava Domnului, nu a fost asa....ne vedem in fiecare an cind merg la Timisoara, ba, mai mult, ultima data la insistentele ei am si locuit la ea si familia ei.
Sintem la aeroportul din Bucuresti, in sala de asteptare urmarim pe ecranele de televizoare Congresul PCR-ului, pe urma am aflat ca a fost momentul crucial cind comunistul Pirvulescu (parca asa il chema) a indraznit sa aduca o critica la adresa conducerii si bineinteles a fost dat afara. Cuvintarea lui Pirvulescu nu am mai
prins-o, eram in avionul TAROM in drum spre Israel.
La despartire de parinti nimeni nu plinge, ne tinem tare, aveti grija de voi, diseara vorbim la telefon, va sunam la familia Haasz la Cholon spun ei si noi ne linistim. Legatura va continua, sintem sigure, chiar si la distanta!
Toata calatoria este un eveniment deosebit, admiram totul si la un moment dat uitindu-ne pe geam in jos, descoperim aeroportul din Lud, oameni care misuna pe pistele de avion, este soare, cer albastru si lumea imbracata de vara, barbati cu pantaloni scurti si cu sandale. Iar noi, cu cizme, palton si caciula, ne dam seama ca aici este vara, dar, atita paguba sa fie! Important este ca am ajuns cu bine, ne asteapta o multime de prieteni, fosti timisoreni.Este un sentiment linistitor, nu va fi usor, dar a fost decizia noastra!
Si astfel, Judith si eu o pornim increzatoare pe noul drum al unui nou capitol din viata noastra.
Stiu precis data, dar ceea ce nu stiu este ce zi a fost: a fost luni, sau poate marti, sau miercuri ?
Prima calatorie din viata noastra cu avionul....emotii.....tristete ca ne despartim de parinti, bunica, matusa, care toti se comportau vitejeste, zimbesc, fac glume, ne linistesc ca in curind ne vom revedea, adica ei ne vor vizita....
Plecam cu trenul de la Timisoara spre Bucuresti seara cu vagonul de dormit. Parintii ne insotesc, de la prieteni, colegi de munca, vecini ne-am luat ramas bun acasa.
Urmatoarea zi la Bucuresti, sintem la hotelul Negoiu, ne comportam calm, dar, in aer pluteste o tristete discreta, incercam s-o ignoram.
Am uitat sa ne luam ramas bun de la o cunostinta buna, mama unui prieten si o sunam repede din camera de hotel. Illa Schlesinger, fiindca despre dinsa este vorba, se bucura enorm sa ne auda la telefon si repeta un singur lucru :"fetelor, stati toata ziua cu parintii vostri fiindca in curind nu vor mai fi alaturi de voi sa va dea sfaturi sau un ajutor! Stie Illa ce spune, fiindca fiul ei Tommy si sotia Irina sint deja in Canada si, mama, singura la Timisoara le duce dorul....
Mergem la vama, trimitem lazile, imi aduc aminte ca totul a decurs relativ repede si lin, bineinteles daca dai un ciubuc substantial, totul decurge fara probleme.....
Inca o noapte la hotel, dimineata la Bucuresti este iarna serioasa, lapovita si ninsoare. O buna prietena, timisoreanca este tocmai la Bucuresti la un curs si vine la hotel sa-si ia ramas bun. Soseste taxiul, ne urcam, prietena Dana ramine la intrarea hotelului, o scutura plinsul, face semne de adio cu mina...sora mea si cu mine sintem dezorientate si buimacite, de ce plinge Dana atit de sfisietor ?
Dupa ani de zile, cu ocazia unei vizite la Timisoara am intrebat-o de ce a plins atit de amarnic la despartire, mi-a raspuns ca a fost convinsa ca este o despartire pentru totdeauna...Slava Domnului, nu a fost asa....ne vedem in fiecare an cind merg la Timisoara, ba, mai mult, ultima data la insistentele ei am si locuit la ea si familia ei.
Sintem la aeroportul din Bucuresti, in sala de asteptare urmarim pe ecranele de televizoare Congresul PCR-ului, pe urma am aflat ca a fost momentul crucial cind comunistul Pirvulescu (parca asa il chema) a indraznit sa aduca o critica la adresa conducerii si bineinteles a fost dat afara. Cuvintarea lui Pirvulescu nu am mai
prins-o, eram in avionul TAROM in drum spre Israel.
La despartire de parinti nimeni nu plinge, ne tinem tare, aveti grija de voi, diseara vorbim la telefon, va sunam la familia Haasz la Cholon spun ei si noi ne linistim. Legatura va continua, sintem sigure, chiar si la distanta!
Toata calatoria este un eveniment deosebit, admiram totul si la un moment dat uitindu-ne pe geam in jos, descoperim aeroportul din Lud, oameni care misuna pe pistele de avion, este soare, cer albastru si lumea imbracata de vara, barbati cu pantaloni scurti si cu sandale. Iar noi, cu cizme, palton si caciula, ne dam seama ca aici este vara, dar, atita paguba sa fie! Important este ca am ajuns cu bine, ne asteapta o multime de prieteni, fosti timisoreni.Este un sentiment linistitor, nu va fi usor, dar a fost decizia noastra!
Si astfel, Judith si eu o pornim increzatoare pe noul drum al unui nou capitol din viata noastra.
Plecarea noastra scrisa la 8 februarie 2009
de Marta Goldner
de Marta Goldner
