TITLU: Din istoria unei stramutari
Subtitlu: Aport artistic personal cu prilejul reuniunii BEJETE 1-3.Februarie 2008
S P O N S O R E D M O S T G E N E R O U S L Y B Y M I S U
Inca o data: mii de multumiri, a fost grozav!!
Am fost adoptat īntr-un grup, adica am devenit membru prin alianta. Cum s-ar spune pe la noi, ich habe in einen einmaligen Verein eingeheiratet ! ``
Unic si formidabil este pentru mine faptul ca, la cei 50 si multi mai bine de ani pe care NU īi mai numar īntre timp, ajunge un sfīrsit de saptamīna - ce-i drept, de neuitat- cu centrul la Geneva- unul la Köln si ... un telefon de la sufletul comun al BEJETE-ului, numit Misu, ca sa ma puna īn priza ca la 17 ani si jumatate!
N-au trecut nici 5 minute de cīnd am fost invitat de numitul Misu sa ma prezint la 1.2. 08 la Fribourg , dar - trebuie subliniat - nu cu mīna goala, ci cu un aport artistic personal, si iata- ma executīndu-ma prompt, fara sa crīcnesc si la un nivel artistic superior !
Drept este ca i-am promis de peste 2 ani aceleia pe care as numi-o constiinta noastra comuna, vulgus cronicara, si anume Iulia Kakucs - i-am promis deci Iuliei sa-i urmez chemarea de a imortaliza - macar pentru vreo 2-3 zile - trairile peristramutaresti.
Cum, nu stiti ce sīnt trairi peristramutaresti ?!? Ati uitat!!! Nu-i nimic, eu nu am uitat!
Norocul nostru e ca Iuli ne-a recomandat sa descriem trairile noastre din ultimele 24 de ore petrecute īn Romīnia.
Din motive pe care as putea si as dori sa vi le etalez pe larg - dar pentru asta as mai avea nevoie de īnca o luare de cuvīnt, si anume ampla - din motive deci care sīnt legate, dar nu īn mod esential, de tema propusa, pe mine m-a īnflacarat idea de a descrie si primele 24 de ore din lumea noua de unde deriva invariabil ca este vorba de trairi peristramutaresti, īn germana: Umsiedlungserlebnisseniederschriftsvorhaben!
Acum, ca am trecut cu ajutorul lui Dumnezeu de introducere doresc sa va ofer īn virtutea propriei experiente, ultima ocazie de a vizita o toaleta, astfel īncīt sa va puteti dedica īn liniste unui sumar condensat a ceace s-a petrecut cu mine īntre 24 si 26 ianuarie 1976. Dar daca va duceti īntre timp acolo sau chiar dincolo tot e bine, eu nu ma supar!
Ba chiar vreau sa-mi cer scuze ! Iata, noi, pionierii globalizarii, nu mai avem o singura limba comuna tuturor membrilor acestui grup sorry Elisabeth, Albert (care nu vorbesc romīneste)
Condensat este sumarul pe baza a cel putin 3 filtre:
1)Filtru de importanta : nu tot ce se īntīmpla nici macar īn aceste 48 de ore trebuie imortalizat !
2)Filtru de memorie : timpul a sters cīteva ore bune !
3)Filtru de respect : care daca n-ar fi, ar trebui sa ne comandam si cafeaua de mīine dimineata - caci, dupa cum se stie de mult,
« sīnt greu batrīnii de pornit,
dar de-i stīrnesti, sīnt greu de-oprit ! »
Sanducu N. de la 24 pīna la 26 ianuarie 1976
August 1975 marcheaza o scurta perioada de timp dupa ratificarea declaratiei drepturilor omului de la Helsinki si numai 7 saptamīni de la depunerea cererii mele de pasaport. Tatal meu numara 25 de ani de la primul « depus » pīna la plecare.
Cele 5 luni scurse ( din august pīna īn ianuarie ) se evidentiau prin 2 evenimente: unul acut si unul cronificat.
Spre indescriptibla mea stupefactie Ceausescu ne-a dat drumul īntr-un timp record: 7 saptamīni. Mult mai repede decīt au fost dispuse sau capabile organele īn drept adica : « die zustaendigen Schlappschwaenze von der Behoerde », sa ne dea - fratelui meu si mie - o viza de intrare īn Germania, unde tatal meu traia de cīteva luni.
A sta pe geamantane facute īn asteptarea unei vize este o traire speciala, puteti sa ma credeti!
Asa ca va veti alege cu relatarea unei dupa-amieze calde, nu toride, īn Bucurestiul nostru frumos pre-seismic: ma refer atīt la cutremurul din 1977, cīt si la catastrofa psihica a celui mai iubit fiu al poporului, care a distrus probabil mult mai mult
Eram īntr-o īncapere care mirosea a praf, a statut, a mobile vechi, boieresti, a carti pe vremuri trebuie sa fi fost biblioteca cine stie cui, care īsi permitea cel putin o vila īn toata regula pe strada Polona, līnga Gradina Icoanei, īn inima verde a micului Paris.
Īntre timp apartinea poporului si se gasea īn custodia facultatii de medicina, a carei rectorat īl gazduia. Mai fusesem (o singura data) acolo, asa ca eram gata impresionat.
Caracterul mai mult decīt memorabil al momentului se datora faptului cā venisem nici mai mult, nici mai putin decit sa-mi depun cererea de exmatriculare din facultate! Ceace determina o corectura sau macar un moment de reflexie: probabil ca scena se petrecea īn iunie sau iulie si nu īn august, īnaintea plecarii la 2 Mai pe litoral, unde ne-a parvenit vestea ca ni se aprobase cererea de reīntregire a familiei.
Numai un ascultator de sex masculin cu vechime īn Romānia socialista poate sa īnteleaga pe deplin ce se petrecea īn inima mea.
Spectrul serviciului militar īn cazul unui esec la examenul de admitere īn facultate era un cosmar monstruos, pedeapsa mult mai diabolica decīt esecul īnsusi; probabil pentru nenumarati baieti o rascruce cu urmari negative: dupa 2 ani de īntrerupere nu multi erau capabili sa reia cu succes firul tocitului...
Cum ma descurcasem eu cu erinia respectiva? Alta poveste, si mai lunga decīt precedenta ...Īn orice caz eram atīt de īnsurubat īn toceala, ca de exemplu la 1 ianuarie 1971 dupa un revelion foarte scurt īn familie cu stingerea la 0.30 si nici-o secunda mai tarziu, disdedimineata la 7.30 eram deja la masa, scriind conspecte...
Emotia la intrarea cea dintīi īn amfiteatrul mare al Institutului de Medicina si Farmacie Bucuresti, apoi lupta corp la corp - noroc ca eram obisnuiti din autobuze- de data asta īn fata panourilor cu numele candidatilor īn ordinea mediei... ce corvoada sa ajungi pe la nota sapte, unde se cam termina cu intratul, fara sa-ti fi īntīlnit numele ... ce usurare cīnd nu-l gaseai de loc... si o luai de la īnceput ... si te gaseai totusi intrat ... īn sfīrsit, ultima sesiune dupa anul 4, corolarul a cel putin 40 de examene, ore dupa ore de emotii, de truda, de sperante, de īmpliniri...si acum... ma duc sa fac cerere de exmatriculare, fara a stii daca aveam sa primesc pasaportul sau sansa de a studia īn continuare... un eveniment acut si de neuitat...
Si acum, evenimentul cronificat:
Sentimental cum sīnt si neavīnd prea mult de lucru dupa ce terminasem prin septembrie cu toate celea, m-am apucat sa-mi iau ramas bun de la toti cei pe care īi vedeam de 5-6 ori pe an, convins fiind ca viza mult asteptata de intrare īn Germania va veni īn curīnd si voi pleca pe graba si nu voi mai avea ocazia sa ma prezint la fiecare... cu cei mai apropiati, ritualul se repeta la fiecare noua promisiune din vest, o data , de doua ori... ca nu se intra īn paradis chiar asa cum cred unii, cu una cu doua... nuuuu, pentru revelion, precis ca nu trebuie sa ma puneti la socoteala... Olanda a promis... probabil a fost cel mai chinuit an nou din viata, nici macar nu m-am īmbatat...
25.1.1976, pe la ora 10...
ultimele poze; o ora mai tīrziu ultimele emotii - oare o sa mearga sau ne īntorc īn ultimul moment la ceeace devenise pentru mine din motive individuale un iad, un cosmar...
(īn august 1976 eram deja īnapoi - fericit si stralucitor, cine mai era ca mine, deutscher Staatsbuerger, vezi matale...)
...ultima īmbratisare, ultimul fluturat de batista imaginara...
...si...
...la nici doua ore... ce ironie!... pamīntul atīt de intens dorit, cu atīta disperare visat noaptea si ziua, tara promisa, tinta centrala si absolut dominanta a aspiratiilor mele īn ultimul an... īncepe sa capete contururi de sus, pentru cineva care nu cunoaste de fapt decīt Romānia pīna īn 1975, si Praga, dar cu trenul, aeroportul Frankfurt am Main cu reteaua lui compacta de piste si autostrazi are un efect extraterestru... te pomenesti ca am fost catapultati īntr-o alta lume...
Mai pierdem nitica īnaltime, se vad poduri, piloane de poduri īn constructie, stīlpi pentru faruri, masini, nu foarte multe ca e duminica, dar toate īntr-o ordine minunata, de parca cineva le-ar dirija de sus... dar ce zic parca! Fara nici-o īndoiala exista niste calauze nevazute, altfel nu se explica armonia cu care se misca automobilele, nici n-ar gasi nimeni drumul, īntre atītea variante, FIECARE ACCESIBILA FIECARUIA... ce minune, domnule...
Tatal meu, care ne asteapta, e atīt de coplesit de momentul revederii, ca īncurca ordinea de nu stiu cine transcedentata si o ia spre sud, īn directia Basel, cu toate ca locuieste la Wuppertal, deci trebuie s-o ia catre nord...
Pe drum, sotia lui īmi face cadou o moneda de 5 marci, care, pentru ca si-a jucat atīt de exemplar rolul de talisman, a primit īntre timp un frate mai mic, o moneda de 2 euro si este purtata cam peste tot unde ajung si eu ... Ruda ei saraca, banul de 2 lei (editia 1970), este aruncata pe geam si aterizeaza īn santul autostrazii...
Urmeaza - printre altele- un spanac, pīna atunci tratat cu multa superioritate dispretuitoare... dar asta, cu multa smīntīna, cu toate ca vine din congelator...
Apoi īntīlnirea cu binefacatorul familiei noastre, Norbi Stern (Sighet, Galati, Dortmund ),dar si asta e o poveste pentru sine...
Sīnt atīt de solicitat de toate aceste impresii, ca nu am nici-o amintire din acea zi despre sora mea, care nu avea nici 3 ani, cu toate ca a ocupat īn primii ei 8 ani de viata, pīna la nasterea fiului meu, un rol de capatīi īn preocuparile mele...
4-5 ani mai tīrziu realizez ca suprasolicitarea a durat cel putin 2 ani. Reizueberflutung, de!
Cum am dormit? Nu stiu! Dar nu mult... A doua zi, 26 ianuarie 1976, prima mea zi complet petrecuta in lumea noua... cum s-ar fi putut altfel? M-am sculat spontan pe la 6 si am īnceput sa spal vase, ceeace l-a determinat pe fratele meu Andrei, tovaras de drum, bucurii si suferinte, sa-mi aduca aminte foarte clar si extrem de raspicat cīta vehementa nemultumire exprimasem eu personal īn prealabil a propos de actiunea similara a bunicii noastre, care īmi rapise mai des somnul de dimineata, la omul tīnar atīt de dulce si dorit, acasa (?), la Bucuresti...
Alexander Nass (Sandu)
* 17.8.1952
Subtitlu: Aport artistic personal cu prilejul reuniunii BEJETE 1-3.Februarie 2008
S P O N S O R E D M O S T G E N E R O U S L Y B Y M I S U
Inca o data: mii de multumiri, a fost grozav!!
Am fost adoptat īntr-un grup, adica am devenit membru prin alianta. Cum s-ar spune pe la noi, ich habe in einen einmaligen Verein eingeheiratet ! ``
Unic si formidabil este pentru mine faptul ca, la cei 50 si multi mai bine de ani pe care NU īi mai numar īntre timp, ajunge un sfīrsit de saptamīna - ce-i drept, de neuitat- cu centrul la Geneva- unul la Köln si ... un telefon de la sufletul comun al BEJETE-ului, numit Misu, ca sa ma puna īn priza ca la 17 ani si jumatate!
N-au trecut nici 5 minute de cīnd am fost invitat de numitul Misu sa ma prezint la 1.2. 08 la Fribourg , dar - trebuie subliniat - nu cu mīna goala, ci cu un aport artistic personal, si iata- ma executīndu-ma prompt, fara sa crīcnesc si la un nivel artistic superior !
Drept este ca i-am promis de peste 2 ani aceleia pe care as numi-o constiinta noastra comuna, vulgus cronicara, si anume Iulia Kakucs - i-am promis deci Iuliei sa-i urmez chemarea de a imortaliza - macar pentru vreo 2-3 zile - trairile peristramutaresti.
Cum, nu stiti ce sīnt trairi peristramutaresti ?!? Ati uitat!!! Nu-i nimic, eu nu am uitat!
Norocul nostru e ca Iuli ne-a recomandat sa descriem trairile noastre din ultimele 24 de ore petrecute īn Romīnia.
Din motive pe care as putea si as dori sa vi le etalez pe larg - dar pentru asta as mai avea nevoie de īnca o luare de cuvīnt, si anume ampla - din motive deci care sīnt legate, dar nu īn mod esential, de tema propusa, pe mine m-a īnflacarat idea de a descrie si primele 24 de ore din lumea noua de unde deriva invariabil ca este vorba de trairi peristramutaresti, īn germana: Umsiedlungserlebnisseniederschriftsvorhaben!
Acum, ca am trecut cu ajutorul lui Dumnezeu de introducere doresc sa va ofer īn virtutea propriei experiente, ultima ocazie de a vizita o toaleta, astfel īncīt sa va puteti dedica īn liniste unui sumar condensat a ceace s-a petrecut cu mine īntre 24 si 26 ianuarie 1976. Dar daca va duceti īntre timp acolo sau chiar dincolo tot e bine, eu nu ma supar!
Ba chiar vreau sa-mi cer scuze ! Iata, noi, pionierii globalizarii, nu mai avem o singura limba comuna tuturor membrilor acestui grup sorry Elisabeth, Albert (care nu vorbesc romīneste)
Condensat este sumarul pe baza a cel putin 3 filtre:
1)Filtru de importanta : nu tot ce se īntīmpla nici macar īn aceste 48 de ore trebuie imortalizat !
2)Filtru de memorie : timpul a sters cīteva ore bune !
3)Filtru de respect : care daca n-ar fi, ar trebui sa ne comandam si cafeaua de mīine dimineata - caci, dupa cum se stie de mult,
« sīnt greu batrīnii de pornit,
dar de-i stīrnesti, sīnt greu de-oprit ! »
Sanducu N. de la 24 pīna la 26 ianuarie 1976
August 1975 marcheaza o scurta perioada de timp dupa ratificarea declaratiei drepturilor omului de la Helsinki si numai 7 saptamīni de la depunerea cererii mele de pasaport. Tatal meu numara 25 de ani de la primul « depus » pīna la plecare.
Cele 5 luni scurse ( din august pīna īn ianuarie ) se evidentiau prin 2 evenimente: unul acut si unul cronificat.
Spre indescriptibla mea stupefactie Ceausescu ne-a dat drumul īntr-un timp record: 7 saptamīni. Mult mai repede decīt au fost dispuse sau capabile organele īn drept adica : « die zustaendigen Schlappschwaenze von der Behoerde », sa ne dea - fratelui meu si mie - o viza de intrare īn Germania, unde tatal meu traia de cīteva luni.
A sta pe geamantane facute īn asteptarea unei vize este o traire speciala, puteti sa ma credeti!
Asa ca va veti alege cu relatarea unei dupa-amieze calde, nu toride, īn Bucurestiul nostru frumos pre-seismic: ma refer atīt la cutremurul din 1977, cīt si la catastrofa psihica a celui mai iubit fiu al poporului, care a distrus probabil mult mai mult
Eram īntr-o īncapere care mirosea a praf, a statut, a mobile vechi, boieresti, a carti pe vremuri trebuie sa fi fost biblioteca cine stie cui, care īsi permitea cel putin o vila īn toata regula pe strada Polona, līnga Gradina Icoanei, īn inima verde a micului Paris.
Īntre timp apartinea poporului si se gasea īn custodia facultatii de medicina, a carei rectorat īl gazduia. Mai fusesem (o singura data) acolo, asa ca eram gata impresionat.
Caracterul mai mult decīt memorabil al momentului se datora faptului cā venisem nici mai mult, nici mai putin decit sa-mi depun cererea de exmatriculare din facultate! Ceace determina o corectura sau macar un moment de reflexie: probabil ca scena se petrecea īn iunie sau iulie si nu īn august, īnaintea plecarii la 2 Mai pe litoral, unde ne-a parvenit vestea ca ni se aprobase cererea de reīntregire a familiei.
Numai un ascultator de sex masculin cu vechime īn Romānia socialista poate sa īnteleaga pe deplin ce se petrecea īn inima mea.
Spectrul serviciului militar īn cazul unui esec la examenul de admitere īn facultate era un cosmar monstruos, pedeapsa mult mai diabolica decīt esecul īnsusi; probabil pentru nenumarati baieti o rascruce cu urmari negative: dupa 2 ani de īntrerupere nu multi erau capabili sa reia cu succes firul tocitului...
Cum ma descurcasem eu cu erinia respectiva? Alta poveste, si mai lunga decīt precedenta ...Īn orice caz eram atīt de īnsurubat īn toceala, ca de exemplu la 1 ianuarie 1971 dupa un revelion foarte scurt īn familie cu stingerea la 0.30 si nici-o secunda mai tarziu, disdedimineata la 7.30 eram deja la masa, scriind conspecte...
Emotia la intrarea cea dintīi īn amfiteatrul mare al Institutului de Medicina si Farmacie Bucuresti, apoi lupta corp la corp - noroc ca eram obisnuiti din autobuze- de data asta īn fata panourilor cu numele candidatilor īn ordinea mediei... ce corvoada sa ajungi pe la nota sapte, unde se cam termina cu intratul, fara sa-ti fi īntīlnit numele ... ce usurare cīnd nu-l gaseai de loc... si o luai de la īnceput ... si te gaseai totusi intrat ... īn sfīrsit, ultima sesiune dupa anul 4, corolarul a cel putin 40 de examene, ore dupa ore de emotii, de truda, de sperante, de īmpliniri...si acum... ma duc sa fac cerere de exmatriculare, fara a stii daca aveam sa primesc pasaportul sau sansa de a studia īn continuare... un eveniment acut si de neuitat...
Si acum, evenimentul cronificat:
Sentimental cum sīnt si neavīnd prea mult de lucru dupa ce terminasem prin septembrie cu toate celea, m-am apucat sa-mi iau ramas bun de la toti cei pe care īi vedeam de 5-6 ori pe an, convins fiind ca viza mult asteptata de intrare īn Germania va veni īn curīnd si voi pleca pe graba si nu voi mai avea ocazia sa ma prezint la fiecare... cu cei mai apropiati, ritualul se repeta la fiecare noua promisiune din vest, o data , de doua ori... ca nu se intra īn paradis chiar asa cum cred unii, cu una cu doua... nuuuu, pentru revelion, precis ca nu trebuie sa ma puneti la socoteala... Olanda a promis... probabil a fost cel mai chinuit an nou din viata, nici macar nu m-am īmbatat...
25.1.1976, pe la ora 10...
ultimele poze; o ora mai tīrziu ultimele emotii - oare o sa mearga sau ne īntorc īn ultimul moment la ceeace devenise pentru mine din motive individuale un iad, un cosmar...
(īn august 1976 eram deja īnapoi - fericit si stralucitor, cine mai era ca mine, deutscher Staatsbuerger, vezi matale...)
...ultima īmbratisare, ultimul fluturat de batista imaginara...
...si...
...la nici doua ore... ce ironie!... pamīntul atīt de intens dorit, cu atīta disperare visat noaptea si ziua, tara promisa, tinta centrala si absolut dominanta a aspiratiilor mele īn ultimul an... īncepe sa capete contururi de sus, pentru cineva care nu cunoaste de fapt decīt Romānia pīna īn 1975, si Praga, dar cu trenul, aeroportul Frankfurt am Main cu reteaua lui compacta de piste si autostrazi are un efect extraterestru... te pomenesti ca am fost catapultati īntr-o alta lume...
Mai pierdem nitica īnaltime, se vad poduri, piloane de poduri īn constructie, stīlpi pentru faruri, masini, nu foarte multe ca e duminica, dar toate īntr-o ordine minunata, de parca cineva le-ar dirija de sus... dar ce zic parca! Fara nici-o īndoiala exista niste calauze nevazute, altfel nu se explica armonia cu care se misca automobilele, nici n-ar gasi nimeni drumul, īntre atītea variante, FIECARE ACCESIBILA FIECARUIA... ce minune, domnule...
Tatal meu, care ne asteapta, e atīt de coplesit de momentul revederii, ca īncurca ordinea de nu stiu cine transcedentata si o ia spre sud, īn directia Basel, cu toate ca locuieste la Wuppertal, deci trebuie s-o ia catre nord...
Pe drum, sotia lui īmi face cadou o moneda de 5 marci, care, pentru ca si-a jucat atīt de exemplar rolul de talisman, a primit īntre timp un frate mai mic, o moneda de 2 euro si este purtata cam peste tot unde ajung si eu ... Ruda ei saraca, banul de 2 lei (editia 1970), este aruncata pe geam si aterizeaza īn santul autostrazii...
Urmeaza - printre altele- un spanac, pīna atunci tratat cu multa superioritate dispretuitoare... dar asta, cu multa smīntīna, cu toate ca vine din congelator...
Apoi īntīlnirea cu binefacatorul familiei noastre, Norbi Stern (Sighet, Galati, Dortmund ),dar si asta e o poveste pentru sine...
Sīnt atīt de solicitat de toate aceste impresii, ca nu am nici-o amintire din acea zi despre sora mea, care nu avea nici 3 ani, cu toate ca a ocupat īn primii ei 8 ani de viata, pīna la nasterea fiului meu, un rol de capatīi īn preocuparile mele...
4-5 ani mai tīrziu realizez ca suprasolicitarea a durat cel putin 2 ani. Reizueberflutung, de!
Cum am dormit? Nu stiu! Dar nu mult... A doua zi, 26 ianuarie 1976, prima mea zi complet petrecuta in lumea noua... cum s-ar fi putut altfel? M-am sculat spontan pe la 6 si am īnceput sa spal vase, ceeace l-a determinat pe fratele meu Andrei, tovaras de drum, bucurii si suferinte, sa-mi aduca aminte foarte clar si extrem de raspicat cīta vehementa nemultumire exprimasem eu personal īn prealabil a propos de actiunea similara a bunicii noastre, care īmi rapise mai des somnul de dimineata, la omul tīnar atīt de dulce si dorit, acasa (?), la Bucuresti...
Alexander Nass (Sandu)
* 17.8.1952
|
