Mica si Tudor Pop
MARTURIE
O seara tirzie a lunii lui cuptor, o seara foarte potrivita pentru a trage un chef, batea un vintulet racoritor dinspre munti …peste 24 de ore vom fi in trenul care ne va duce in lumea libera. In jurul mesei adunati rude si prieteni, cei care aveau curajul sa fie cu noi la masa, noi cei care aveam rude in strainatate, noi cei care plecam in strainatate, in vest… Mare veselie, toti ne urau calatorie si petrecere frumoasa. Dintre toti numai mama stia ca noi nu ne vom mai intoarce acasa si ca vom incerca sa o aducem si pe ea cu fetita noastra in Elvetia. Nu ,nu eram nebuni! Aveam incredere in “scoala” lui mama; era « unsa cu toate alifiile » cind era vorba sa faca fata celor de la Securitate. Tata fusese arestat si interogat de mai multe ori iar mama a incercat “din afara” sa-l ocroteasca sau chiar sa-l scape de furia securistilor.
Cu tata incepusem sa facem vin pentru ca cel de la “MAT” nu era baubil iar pe liferantul nostru de pe Tarnave il arestasera, cica ar fi fost anti-comunist…Dupa moartea lui tata am continuat aventura facerii vinului cu un prieten, chimist de profesie, si el prezent la masa de “adio”. Pe 10 septembrie am fi trebuit sa-i fim nasi la cununie…Dupa ce toti invitatii sa-u retras la cuibusoarele lor, m-am hotarit pe la ora 1 dimineata sa ma duc sa-i spun prietenului meu, chimistul, ca nu ne mai intoarcem si sa ne ierte dar nu vom putea sa-i fim nasi la cununie. Zis si facut, am luat o sticla de vin de citiva ani vechime si am trecut drumul la el acasa. Am sunat, el mi-a deschis era in pijama si cu parul inca ne-vilvoi.De-abia se culcase. M-a privit lung, lung, s-a gindit citeva momente, si am simtit ca a inteles de ce am venit. Dupa ce mi-a spus tare ca doara am baut destul, dar daca tot mai vreau sa bem o sticla el pune niste cirnati pe tigaie. In drum spre bucatarie s-a dus la biroul sau, a scris ceva si a pus deasupra ziarul “Sportul”. Din bucatarie mi-a strigat intrebindu-ma daca am citit “Sportul”ce rezultat bun au facut handbalistii nostrii, daca nu sa ma uit in ziar. Cu degetul pe buze mi-a facut semn sa un spun nimic. Am ridicat ziarul iar pe o hirtie era scris mare SECURITATEA . Am inteles ca-l contactasera sa vada daca un cumva avem intentia sa raminem in Elvetia. Dupa nici 20 de minute a sunat telefonul. Securistul intreprinderii unde lucra el, vroia sa-l intrebe o ultima data, daca stie ca noi am vrea fugim sau nu in Elvetia . El a raspuns ca doara no-i fi eu nebun sa fug si sa schimb asa o situatie financiara minunata pe curatat de trotuare in Elvetia. Ca doar ce altceva ar putea face un jurist roman acolo…Si in cele din urma eu cint in corul de barbati al institutului, dau ore de etica si echitate socialista la Universitatea populara…sint deci un element bun. De de aceasta neincredere? De ce? De ce? Pentru ca ar fi “zvonuri” care spun ca Pop ar ramine acolo..fie ca vin ele de la colegi sau de la cunostinte, de la fosta nevasta…” Nu tovarase nu ramine acolo si gata !
Din priviri ne-am inteles si ne-am urat ca totul sa fie bine si amindoi cu lacrimi in ochi ne-am imbratisat lung, lung…
A doua zi am luat primul accelerat spre Bucuresti, unde aveam inca o groaza de lucruri de rezolvat. Ioana , fetita noastra o dusesem deja la Bucuresti unde urma sa ramina pina noi ne-am fi intors din…vacanta. Stiam deja ca despartirea de ea va fi foarte greu de suportat, dar hotarirea era deja definiv luata: FUGIM !
Mica, sotia mea, a decis sa vorbeasca totusi cu unchiul ei , Gratian, in speranta ca el o va intelege ca noi vrem sa fugim si va reusi sa linisteasca « spiritele » mamei si surorii ei cind vor afla vestea ca noi nu ne vom mai intoarce. I-a dat intilnire pentru dupa-amiaza intr-un parc ca nu cumva « cineva » sa-i asculte. De fapt aceasta frica ca nu cumva sa se afle ca noi vrem sa fugim ne-a urmarit tot timpul din momentul cind inainte cu un an, intr-o noapte de vara am luat hotarirea sa fugim in Elvetia..
Intre timp eu aveam intilnire cu un client al meu caruia trebuiam sa- i dau documente importante pentru a reusi sa-si recupereze casa din Breaza. Era rar sa cistigi un astfel de proces in acea perioada, dar eu l-am banuit mereu ca croitor cum era ca croia la propriu pentru granguri din partid si soatele lor tot felul de haine iar la figurat si informatii pentru altfel de granguri… La intilnire cu el intr-o vila din Cotroceni a vrut sa-mi dea o suma de bani drept recompensa ca am cistigat procesul, dar l-am refuzat, motivind ca nu am unde-i sa-i las la Bucuresti. Ne-am inteles ca mi va da cind ma intorc din vacanta. Bineinteles ca in imaginatia mea am si vazut deja la iesirea din vila un ofiter de securitate care ma roaga sa-mi golesc buzunarele…iar apoi imi cere pasaportul obtinut cu atitea sacrificii.
Mica era la C.E.C. unde avea economiile ei, inca dinainte de casatorie puse pe carnete de cite 5000 de lei pentru masina cum se chemau pe vremea aceea. Seriile carnetelor erau trase la sorti si puteai sa cistigi o masina. Le-a transferat pe numele mamei ei. » Pacat sa se piarda » zicea ea. Noi lasam de altfel toata agoniseala de o viata in urma noastra, plecam cu 2 geamantane iar cum era vara nu puteam sa luam paltoanele, asa ca… Si apoi ce mai conta cind toate rudele, toti prietenii ramineau ; « oare o sa-i mai vedem vreodata ? « intrebare care nu ne dadea pace nici un moment ! Si pe citi dintre ei nu i-am mai revazut niciodata, Dumnezeu sa le dea lumina si pace sufletelor lor.
Mica avea intilnire cu Gratian intr-un parc din apropierea casei noastre pentru ca sa-i povesteasca tot oful ei iar eu am facut citeva cumparaturi rapide pentru ca trebuia sa fie si o masa ca lumea inainte de a pleca intr-o asa « vacanta ». Ne-am adunat cu toti care au putut veni si am tras un chefulet. « Vai da ce frumuseti o sa mai vedeti, sa reveniti sanatosi, sa nu va faceti griji pentru Ioana ca e in miini bune » remarci care le auzeam tot la citeva minute , iar fiecare dintre ele ne ranea adinc, tot mai adinc, linistea noastra sufleteasca…Probabil ca om fi schimbat, noi complicii, citeva priviri pline de inteles pentru noi, dar ceilalti n-au priceput nimic. Cind la un moment dat remarca cu Ioana, fetita noastra s-a repetat, Mica nu s-a mai oprit si i-au dat lacrimile la care toate verisoarele au gasit-o deplasata : « doar plecati numai pentru doua saptamini, hai nu mai exagera ! totul o sa fie OK «
Incet, incet au inceput sa-si ieie ramas bun si sa plece urindu-ne vacanta placuta. Cea mai lunga imbratisare a fost intre Mica si Gratian care stia ca nu ne vom mai intoarce. Ne-a susotit la ureche ca ne felicita si sa avem curaj si…sa nu-i uitam ! Intr-adevar nu i-am uitat, cum de altfel n-am uitat NIMIC ! Totul mi se desfasoara prin fata ochilor, acum inlacrimati, de parca s-ar fi intimplat ieri.
Odata musafirii plecati Mica s-a apucat sa desfasoare programul de seara cu Ioana, lapticul, baita dar parca instinctul ii spunea fetitei noastre ca se va intimpla ceva deosebit pentru ca nu reusea sa adoarma. Mica o tinea de minuta si ii cinta, dar cind credea ca a adormit si incerca sa-si libereze mina, Ioana se scula si ii cerea sa-i cinte … In cele din urma a sosit momentul sa plecam la gara. Ioana a adormit si noi ne-am linistit pentru un moment. Dar dintr-o data am simtit importanta momentului !A sosit momentul PLECARII, a sosit momentul PRIBEGIEI !
Cum va fi, ce se va intimpla, am facut bine ce am facut ??? Intrebari, intrebari la care nu avem raspuns, sipe care nu puteam sa le discutam cu nimeni. Mica era disperata ca trebuie sa-si minta mama si sora si ca nu-si poate lua ramas bun cum se cuvine in acea situatie de la rudele ei cele mai iubite si apropiate. Eu mi-am inecat amaraciunea in lucruri concrete: facutul geamantanelor, sacosa de mincare pentru drum, comandat taxiul…Nu stiu, parca mi se pune o pegingine pe creieri un mai stiu de cite ori am sarutat-o pe Ioana, de cite ori i-am promis in gind ca o sa vina si ea ca o sa fim liberi, ca o sa aiba o viata frumoasa si demna ca o sa fie fericita. Sa aiba incredere ca mama si tata vor face totul cum trebuie ! Dintr-o data filmul amintirilor se rupe si ma vad ajuns la gara. Doi prieteni vechi de-ai familiei au sosit direct la gara sa-si ieie ramas bun, mamele noastre ne-au acompaniat si ele. Sora lui Mica a ramas cu Ioana noastra acasa. Pupicuri, imbratisari si hop in trenul Bucuresti-Basel. Vagonul gol, golut dar…in compartimentul nostru un individ cu servieta fara geamantan. Era un tren de noapte, pleca din Bucuresti la miezul noptii.
Individul ne-a pus fel si fel de intrebari, unde, de ce, pentru cit timp plecam. Si oare stim ca n-avem voie sa ducem NIMIC ca daca nu o sa avem probleme la vama. Noi ii dadeam cu ce stiam noi : pai cum nici macar un salam de Sibiu sau o palinca sa nu avem voie ? Si de unde stie el asa de bine ce este si ce nu este voie ? In tot cazul, Mica si cu mine l-am « depistat » : era ultima incercare a securitatii sa ne prinda cu ceva necurat ca sa ne ieie pasapoartele inapoi ! Ingrozita de asa un scenariu, Mica mi-a soptit la ureche ca in geanta ei au ramas certificatul de nastere si de casatorie . Cecurile de 5000…A trebuit sa faca dovada cine a fost ca domnisoara si cine a devenit pentru a putea transfera banii. I-am susotit si eu sa mearga la WC si sa le arda. Individul un a fost prea fericit ca Mica paraseste “local de interogatoriu” dar a acceptat ca are nevoi naturale..”V-ai de mine Doamna dar va rog!” Zis si facut Mica s-a intors mai usurata din punct de vedere psihic decit…natural. Dintr-o privire ne-am inteles ca s-a savirsit. Eram fericiti, bine cu un stiam atunci cite necazuri o sa avem din cauza lipsei celor doua documente in lumea libera. Am atipit si la o zdruncinatura mai serioasa a trenului ne-am trezit din somn. Individul disparase iar noi ne apropiam de frontiera cu Ungaria. Am trecut-o fara mari dandanale iar la Budapesta s-au urcat doi tineri care aveam locuri exact in compartimentul nostru, cu toate ca vagonul era in continuare Gol-golut! “Si aici ne urmaresc” am zis noi, si am jucat mai departe teatrul cu plecat in vacanta, vizitam familia, etc. In sfirsit am ajuns la frontiera austriaca si dupa controlul de pasapoarte trenul s-a pus incet, incet in miscare. Un ne venea sa credem…Oare sintem deja, dar daca nu? Am intrebat vamesul daca am trecut granita si sintem in Austra iar la raspunsul lui afirmativa am infascat sacosa cu mincare si o sticluta pe care o pusesem bine pentru astfel de evenimente si ne-am mutat in alt compartiment. Acolo am tras amindoi asa un chiuit de bucurie incit vecini din compartimenta au venit sa vada ce se intimpla si spontan ne-au intrebat : si voi ? Da si noi fugim, si noi incepem pribegia ! Si asa a inceput si asa s-au savirsit cele 24 de ore…
MARTURIE
O seara tirzie a lunii lui cuptor, o seara foarte potrivita pentru a trage un chef, batea un vintulet racoritor dinspre munti …peste 24 de ore vom fi in trenul care ne va duce in lumea libera. In jurul mesei adunati rude si prieteni, cei care aveau curajul sa fie cu noi la masa, noi cei care aveam rude in strainatate, noi cei care plecam in strainatate, in vest… Mare veselie, toti ne urau calatorie si petrecere frumoasa. Dintre toti numai mama stia ca noi nu ne vom mai intoarce acasa si ca vom incerca sa o aducem si pe ea cu fetita noastra in Elvetia. Nu ,nu eram nebuni! Aveam incredere in “scoala” lui mama; era « unsa cu toate alifiile » cind era vorba sa faca fata celor de la Securitate. Tata fusese arestat si interogat de mai multe ori iar mama a incercat “din afara” sa-l ocroteasca sau chiar sa-l scape de furia securistilor.
Cu tata incepusem sa facem vin pentru ca cel de la “MAT” nu era baubil iar pe liferantul nostru de pe Tarnave il arestasera, cica ar fi fost anti-comunist…Dupa moartea lui tata am continuat aventura facerii vinului cu un prieten, chimist de profesie, si el prezent la masa de “adio”. Pe 10 septembrie am fi trebuit sa-i fim nasi la cununie…Dupa ce toti invitatii sa-u retras la cuibusoarele lor, m-am hotarit pe la ora 1 dimineata sa ma duc sa-i spun prietenului meu, chimistul, ca nu ne mai intoarcem si sa ne ierte dar nu vom putea sa-i fim nasi la cununie. Zis si facut, am luat o sticla de vin de citiva ani vechime si am trecut drumul la el acasa. Am sunat, el mi-a deschis era in pijama si cu parul inca ne-vilvoi.De-abia se culcase. M-a privit lung, lung, s-a gindit citeva momente, si am simtit ca a inteles de ce am venit. Dupa ce mi-a spus tare ca doara am baut destul, dar daca tot mai vreau sa bem o sticla el pune niste cirnati pe tigaie. In drum spre bucatarie s-a dus la biroul sau, a scris ceva si a pus deasupra ziarul “Sportul”. Din bucatarie mi-a strigat intrebindu-ma daca am citit “Sportul”ce rezultat bun au facut handbalistii nostrii, daca nu sa ma uit in ziar. Cu degetul pe buze mi-a facut semn sa un spun nimic. Am ridicat ziarul iar pe o hirtie era scris mare SECURITATEA . Am inteles ca-l contactasera sa vada daca un cumva avem intentia sa raminem in Elvetia. Dupa nici 20 de minute a sunat telefonul. Securistul intreprinderii unde lucra el, vroia sa-l intrebe o ultima data, daca stie ca noi am vrea fugim sau nu in Elvetia . El a raspuns ca doara no-i fi eu nebun sa fug si sa schimb asa o situatie financiara minunata pe curatat de trotuare in Elvetia. Ca doar ce altceva ar putea face un jurist roman acolo…Si in cele din urma eu cint in corul de barbati al institutului, dau ore de etica si echitate socialista la Universitatea populara…sint deci un element bun. De de aceasta neincredere? De ce? De ce? Pentru ca ar fi “zvonuri” care spun ca Pop ar ramine acolo..fie ca vin ele de la colegi sau de la cunostinte, de la fosta nevasta…” Nu tovarase nu ramine acolo si gata !
Din priviri ne-am inteles si ne-am urat ca totul sa fie bine si amindoi cu lacrimi in ochi ne-am imbratisat lung, lung…
A doua zi am luat primul accelerat spre Bucuresti, unde aveam inca o groaza de lucruri de rezolvat. Ioana , fetita noastra o dusesem deja la Bucuresti unde urma sa ramina pina noi ne-am fi intors din…vacanta. Stiam deja ca despartirea de ea va fi foarte greu de suportat, dar hotarirea era deja definiv luata: FUGIM !
Mica, sotia mea, a decis sa vorbeasca totusi cu unchiul ei , Gratian, in speranta ca el o va intelege ca noi vrem sa fugim si va reusi sa linisteasca « spiritele » mamei si surorii ei cind vor afla vestea ca noi nu ne vom mai intoarce. I-a dat intilnire pentru dupa-amiaza intr-un parc ca nu cumva « cineva » sa-i asculte. De fapt aceasta frica ca nu cumva sa se afle ca noi vrem sa fugim ne-a urmarit tot timpul din momentul cind inainte cu un an, intr-o noapte de vara am luat hotarirea sa fugim in Elvetia..
Intre timp eu aveam intilnire cu un client al meu caruia trebuiam sa- i dau documente importante pentru a reusi sa-si recupereze casa din Breaza. Era rar sa cistigi un astfel de proces in acea perioada, dar eu l-am banuit mereu ca croitor cum era ca croia la propriu pentru granguri din partid si soatele lor tot felul de haine iar la figurat si informatii pentru altfel de granguri… La intilnire cu el intr-o vila din Cotroceni a vrut sa-mi dea o suma de bani drept recompensa ca am cistigat procesul, dar l-am refuzat, motivind ca nu am unde-i sa-i las la Bucuresti. Ne-am inteles ca mi va da cind ma intorc din vacanta. Bineinteles ca in imaginatia mea am si vazut deja la iesirea din vila un ofiter de securitate care ma roaga sa-mi golesc buzunarele…iar apoi imi cere pasaportul obtinut cu atitea sacrificii.
Mica era la C.E.C. unde avea economiile ei, inca dinainte de casatorie puse pe carnete de cite 5000 de lei pentru masina cum se chemau pe vremea aceea. Seriile carnetelor erau trase la sorti si puteai sa cistigi o masina. Le-a transferat pe numele mamei ei. » Pacat sa se piarda » zicea ea. Noi lasam de altfel toata agoniseala de o viata in urma noastra, plecam cu 2 geamantane iar cum era vara nu puteam sa luam paltoanele, asa ca… Si apoi ce mai conta cind toate rudele, toti prietenii ramineau ; « oare o sa-i mai vedem vreodata ? « intrebare care nu ne dadea pace nici un moment ! Si pe citi dintre ei nu i-am mai revazut niciodata, Dumnezeu sa le dea lumina si pace sufletelor lor.
Mica avea intilnire cu Gratian intr-un parc din apropierea casei noastre pentru ca sa-i povesteasca tot oful ei iar eu am facut citeva cumparaturi rapide pentru ca trebuia sa fie si o masa ca lumea inainte de a pleca intr-o asa « vacanta ». Ne-am adunat cu toti care au putut veni si am tras un chefulet. « Vai da ce frumuseti o sa mai vedeti, sa reveniti sanatosi, sa nu va faceti griji pentru Ioana ca e in miini bune » remarci care le auzeam tot la citeva minute , iar fiecare dintre ele ne ranea adinc, tot mai adinc, linistea noastra sufleteasca…Probabil ca om fi schimbat, noi complicii, citeva priviri pline de inteles pentru noi, dar ceilalti n-au priceput nimic. Cind la un moment dat remarca cu Ioana, fetita noastra s-a repetat, Mica nu s-a mai oprit si i-au dat lacrimile la care toate verisoarele au gasit-o deplasata : « doar plecati numai pentru doua saptamini, hai nu mai exagera ! totul o sa fie OK «
Incet, incet au inceput sa-si ieie ramas bun si sa plece urindu-ne vacanta placuta. Cea mai lunga imbratisare a fost intre Mica si Gratian care stia ca nu ne vom mai intoarce. Ne-a susotit la ureche ca ne felicita si sa avem curaj si…sa nu-i uitam ! Intr-adevar nu i-am uitat, cum de altfel n-am uitat NIMIC ! Totul mi se desfasoara prin fata ochilor, acum inlacrimati, de parca s-ar fi intimplat ieri.
Odata musafirii plecati Mica s-a apucat sa desfasoare programul de seara cu Ioana, lapticul, baita dar parca instinctul ii spunea fetitei noastre ca se va intimpla ceva deosebit pentru ca nu reusea sa adoarma. Mica o tinea de minuta si ii cinta, dar cind credea ca a adormit si incerca sa-si libereze mina, Ioana se scula si ii cerea sa-i cinte … In cele din urma a sosit momentul sa plecam la gara. Ioana a adormit si noi ne-am linistit pentru un moment. Dar dintr-o data am simtit importanta momentului !A sosit momentul PLECARII, a sosit momentul PRIBEGIEI !
Cum va fi, ce se va intimpla, am facut bine ce am facut ??? Intrebari, intrebari la care nu avem raspuns, sipe care nu puteam sa le discutam cu nimeni. Mica era disperata ca trebuie sa-si minta mama si sora si ca nu-si poate lua ramas bun cum se cuvine in acea situatie de la rudele ei cele mai iubite si apropiate. Eu mi-am inecat amaraciunea in lucruri concrete: facutul geamantanelor, sacosa de mincare pentru drum, comandat taxiul…Nu stiu, parca mi se pune o pegingine pe creieri un mai stiu de cite ori am sarutat-o pe Ioana, de cite ori i-am promis in gind ca o sa vina si ea ca o sa fim liberi, ca o sa aiba o viata frumoasa si demna ca o sa fie fericita. Sa aiba incredere ca mama si tata vor face totul cum trebuie ! Dintr-o data filmul amintirilor se rupe si ma vad ajuns la gara. Doi prieteni vechi de-ai familiei au sosit direct la gara sa-si ieie ramas bun, mamele noastre ne-au acompaniat si ele. Sora lui Mica a ramas cu Ioana noastra acasa. Pupicuri, imbratisari si hop in trenul Bucuresti-Basel. Vagonul gol, golut dar…in compartimentul nostru un individ cu servieta fara geamantan. Era un tren de noapte, pleca din Bucuresti la miezul noptii.
Individul ne-a pus fel si fel de intrebari, unde, de ce, pentru cit timp plecam. Si oare stim ca n-avem voie sa ducem NIMIC ca daca nu o sa avem probleme la vama. Noi ii dadeam cu ce stiam noi : pai cum nici macar un salam de Sibiu sau o palinca sa nu avem voie ? Si de unde stie el asa de bine ce este si ce nu este voie ? In tot cazul, Mica si cu mine l-am « depistat » : era ultima incercare a securitatii sa ne prinda cu ceva necurat ca sa ne ieie pasapoartele inapoi ! Ingrozita de asa un scenariu, Mica mi-a soptit la ureche ca in geanta ei au ramas certificatul de nastere si de casatorie . Cecurile de 5000…A trebuit sa faca dovada cine a fost ca domnisoara si cine a devenit pentru a putea transfera banii. I-am susotit si eu sa mearga la WC si sa le arda. Individul un a fost prea fericit ca Mica paraseste “local de interogatoriu” dar a acceptat ca are nevoi naturale..”V-ai de mine Doamna dar va rog!” Zis si facut Mica s-a intors mai usurata din punct de vedere psihic decit…natural. Dintr-o privire ne-am inteles ca s-a savirsit. Eram fericiti, bine cu un stiam atunci cite necazuri o sa avem din cauza lipsei celor doua documente in lumea libera. Am atipit si la o zdruncinatura mai serioasa a trenului ne-am trezit din somn. Individul disparase iar noi ne apropiam de frontiera cu Ungaria. Am trecut-o fara mari dandanale iar la Budapesta s-au urcat doi tineri care aveam locuri exact in compartimentul nostru, cu toate ca vagonul era in continuare Gol-golut! “Si aici ne urmaresc” am zis noi, si am jucat mai departe teatrul cu plecat in vacanta, vizitam familia, etc. In sfirsit am ajuns la frontiera austriaca si dupa controlul de pasapoarte trenul s-a pus incet, incet in miscare. Un ne venea sa credem…Oare sintem deja, dar daca nu? Am intrebat vamesul daca am trecut granita si sintem in Austra iar la raspunsul lui afirmativa am infascat sacosa cu mincare si o sticluta pe care o pusesem bine pentru astfel de evenimente si ne-am mutat in alt compartiment. Acolo am tras amindoi asa un chiuit de bucurie incit vecini din compartimenta au venit sa vada ce se intimpla si spontan ne-au intrebat : si voi ? Da si noi fugim, si noi incepem pribegia ! Si asa a inceput si asa s-au savirsit cele 24 de ore…
Am citit acest text cu mare interes si din fiecare cuvint am resimtit dramatismul situatiei prin care s-a trecut. Multumesc tuturora care imi incredinteaza amintiri atit de intime, care-mi incredinteaza un moment atit de greu. Trairile voastre, greutatea acelei hotariri in timpuri in care drumul avea doar un sens unic, sint aspecte importante ale "plecarii". Tabloul emigrarii primeste cu fiecare contributie contururi mai clare. De data aceasta "cei plecati" nu sint timisoreni. Soarta ne uneste pe toti. Julia
